Mii de gălăţeni au ieşit în stradă. Dar nu azi…

Duminică, după cum vă spuneam, a fost organizat un miting la Galaţi, în semn de protest. Sub sloganul “Ghinion, Galaţiul s-a trezit din somn” s-or adunat nişte ceva la Potcoava şi au făcut o plimbare până la Prefectură şi înapoi. Am imagini şi cuvinte pentru voi. Şi ceva gust amar.

La cinci am plecat de-acasă. Colegii de muncă erau deja acolo. La Potcoava era o gloată de oameni paşnici. Unii spun că erau 150, alţii 200, alţii se mândreau cu 300 de perticipanţi. Nu i-am numărat, era ceva lume.

Head of operations? Viitorul primar al Galaţiului, Bădiţă.

Şi aş putea spune că a fost o iniţiativă sută la sută cetăţenească.

Dar apoi m-am uitat mai atent. Prin mulţime se perindau cu zâmbetul pe buze câteva jeguri. Răsmeriţă şi Ciumacenco erau spuma.
Apoi aflu că grupul gălăgios, care urla în gura mare, era venit de la Pechea. Evident că din proprie iniţiativă! Nu aş îndrăzni să insinuez altceva (LEL!). Sunt curios cât au primit de căciulă, dar uitându-mă la ei mi-am dat seama că mă înşel: erau nişte tineri activi civic, sută la sută preocupaţi de viitorul ţării şi de bunăstarea celor din diaspora.

Sus, pe un copăcel, la un moment dat s-a urcat un puradel. Nu ştiu dacă avea zece ani, dar ţipa cu aşa patos “Lăsaţi-i să voteze!” încât mi-a dat o lacrimă. Glumesc.

Vizavi, o gloată de borâturi huiduiau de mama focului. Mno, dacă regele lor le-a zis că Ponta e dumnezeu şi Iohannis e Hitler…

Concluzii

Duminică, 9 noiembrie, la Galaţi a avut loc un miting ACL împotriva lui Ponta. Politicienii sunt o specie aparte de proşti, nu îi înţeleg de ce au crezut ei că e bine să-şi facă apariţia. Totul mi-a lăsat un gust amar, mi s-a părut o mizerie tipică. Mi-am mişcat curul pentru că am vrut să mi se dovedească faptul că mă înşel. M-am întors cum am plecat, profund dezamăgit.

Părerea-mi rămâne aceeaşi: Ponta nu e răspunsul, probabil nici Iohannis, dar pe ultimul îl voi vota.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.