Hai, liberare! Defileul Someșului Rece și peste munte, în Valea Ierii

Mama lui de 2020, că dacă îmi zicea cineva că pentru mizeria asta nu are rost să stau treaz până la 3 dimineața între 31 decembrie și 1 ianuarie, eram mai câștigat cu cel puțin 5 ore de somn!

În fine, pandemie, stațacas… gata, bosz, stăm acas. Și am tot stat, deși mulți din jur se lăudau cu grătare și adunări. Mijloc de mai – se permit drumețiile în aer liber.

DUAMNEAJUTĂ LA TOATĂ LUMEA MARIETĂ HAI!

Planing riguros – și nu prea

Unde să mergem, oare? Deschis Google Maps, căutat chestii cu verdeață și apă, nu tocmai populare + drumeție cu mașina, căci mă saturasem să conduc doar în oraș pe ruta casă-job.

Am dat de Defileul Someșului Rece – nu părea mare brânză, dar îndeplinea criteriile de mai sus. Bun, dar ce facem după? Ce să facem?!

Pe hartă se vedea că ar exista un drum șerpuit care te duce de pe drumul către Măguri-Răcătău pe Valea Ierii. Serpentine, deci automat munți, condus încet, că vrem să admirăm, fix ce trebe.

Și cam atât a fost etapa de planing.

Socoteala de acasă nu se potrivește cu aia din târg

Treziți de pe la 6 dimineața și deja plecați la 7, am pornit spre “libertate”.

Drumul până la defileu a fost exagerat de ok, liber și liniștit, chiar pustiu, pentru că am plecat cu noaptea-n cap.

Din Cluj traseul a fost: Cluj – Gilău – Someșul Rece – Măguri-Răcătău, cu durată de o oră, cu tot cu pauza de țigară și pișu. Bașca o dată intrați în munți, am mers cu 40 km/h, cu geamurile lăsate jos ascultând Wardruna și Heilung.

Ajunși aproape de prima destinație, am constatat că asfaltul se termină subit. Dimineață rouă bă eu nu bag mașina pe aci că dacă rămânem blocați cine ne împinge știi ce mai bine o lăsăm parcată aci și mergem pe jos ok bine ok?!

Cum e Defileul Someșului Rece

Am avut noroc de timp frumos, soare și aproape deloc oameni, la urcare. Am mers pe jos aproape de baraj, realizând că puteam ajunge și cu mașina lejer, fără stres. Începător csf.

Pentru noi, întreaga porțiune de defileu a fost absolut vis. Pietre, stânci, munte măcinat, copaci verzi, buturugi putrezite, licheni, verdeață, flori colorate, apă limpede făcând bulbuci și sclipoceală.

În perioada pandemiei am și făcut niște cumpărături pe care le-am considerat impulsive – cameră foto dslr sh + obiectiv tele ieftin – în dorința mea de a mă apuca de astrofotografie. Cum obiectivul tele mergea și ziua, iar camera nu era modificată în vreun fel, în drumeția asta am făcut aprox 400 de cadre.

În fine, long-story-short, am făcut poze, am respirat aer curat și când am văzut că se aglomerează – aka oameni pe biciclete sau oameni în general, ne-am întors la mașină. Timp petrecut în total – max 2 ore.

Chiar îți recomand să mergi la plimbare în zonă, mai ales dacă ai cu tine copii mici sau efectiv nu vrei să transpiri. Poți ajunge la apă, să vezi cât e de limpede și rece, poți admira plante faine și ceva stânci. Dar cam atât. Ah, sau poți găsi un loc unde să așezi o păturică și să citești la sunet de clipoceală de Someș.

Mna, amu hai pe Valea Ierii

De unde am lăsat mașina a trebuit să batem cale de ceva kilometri înapoi – vreme bună, geamuri lăsate jos, miros de brad, duamneajută.

Am băgat pe GMaps „Valea Ierii”, mi-a dat indicații, Maretă les go. Și ajung la intersecția cu pricina – asfalt peste tot, bașca proaspăt și negru. Mergem 200 de metri, drumul se îngustează și asfaltul dispare.

Bă ce naiba gugăl îi prost cum să considere ăsta a fi drum hai să mai mergem puțin și dacă e tot la fel caut un loc să întorc și mă cac pe el de drum că rup mașina nu ne jucăm aiurea.

Ei bine, am mers si am tot mers, fără să-mi pese de pietre sau de rampe. Dă-i a doua cu AC pornit și să vedem unde ajungem. Mă jur, îi unul dintre cele mai pitorești drumuri pe care poți merge!

Îți umpli mașina de praf și tragi câteva sperieturi pe ici-colo, când vine altul din sens opus, dar merită maxim. Din loc în loc ne opream să admirăm satele cu case minuscule și peisajul superb.

Drumul de întoarcere

Cred că era aproximativ ora 13 când am ajuns în Valea Ierii, la asfalt, iar Capturul suferise o zgârietură superficială, căci am fost nevoit să mă bag în boscheți, să fac loc unei basculante care căra materiale de construcții în vârf de munte.

Nu-i bai, semne de bună purtare.

Nu avea rost să ne întoarcem pe unde am venit, așa că ne-am continuat drumul prin munți, adăugând o destinație intermediară: Ciurila, unde este o baltă privată de pescuit.

Hai să vedem dacă e vreun pescar că dacă e liber poate mergem și noi săptămâna care vine.

Da bine, era fcking full. Nu cred că o mai rămas pește în baltă după weekendul ăla. Am oprit 1 minut, făcut o poză, hai acasă.

Depășiri la limită efectuate de tătici d-ăia cu VW an 2000 full-full ruginite, înjurături, în fine. Am ajuns acasă bucuroși că în sfârșit am reușit să mai ieșim dintre betoane. 12 ore de somn. Absolut vis!

Merită? Nu știu ce să zic

În perioada aia clar a meritat! Și mă bucur enorm că am reușit să păstrăm traiul de low-cost, minimum-expenses pe care ni l-am impus în perioada incertă cu stațacas.

Toate cele de mai sus ne-au costs 50 de lei – benzina. În rest nu am cheltuit nimic. Am mâncat sanviș cu salam și keșap, am băut apă de la robinet.

Nu regret. Porțiunile asfaltate sunt absolut impecabile, iar partea neasfaltată care traversează muntele poate fi parcursă cu absolut orice mașină, atât timp cât nu este vreo ceva bolid de curse super-mega joasă.

O să mai mergem în zonă cu siguranță, căci am văzut panouri cu drumeții mai lungi și mai faine, deși data viitoare o să facem un planing mai amănunțit, să ne asigurăm că și avem ce vedea.

P.S. Nu-s fotograf și nu voi avea niciodată vreo ceva de genul „numelemeu photography”. Îmi place să fac poze, căci îmi place să am în casă „tablouri” cu pozele făcute de mine. Dar dacă ești curios, pozele sunt făcut cu un Canon 700D + Tamron 70-300 tele-macro și procesate în Lightroom.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.