Corectitudinea de formă

Astă vară, un cititor al “Vieţii libere” mi-a lăsat pe Facebook un clip filmat cu telefonul în care un gardian public din Parcul Viva juca mingea cu nişte discriminaţi pe terenul de fitness în aer liber. Am făcut un articol micuţ la care am adăugat filmuleţul şi în scurt timp a venit un comunicat din partea Primăriei.

Prin comunicatul respectiv, Marius Stan, care culmea! era în concediu în perioada aia (ca să vezi determinare, LEL!), anunţa că în urma celor filmate a decis sancţionarea firmei care asigura paza şi ordinea în Parcul Viva. Nu am nici cea mai mică idee ce a păţit agentul respectiv.

În comentarii, unii au sărit cu gura că “bravo, aţi mai lăsat un amărât fără loc de muncă”. Repet, nu ştiu cum a fost sancţionat, dar probabil aşa e: o rămas fără loc de muncă.

Nu pot spune că mă simt vinovat. Îmi place corectitudinea şi bunul simţ şi cred că ţara asta are şanse de-a se redresa doar dacă principiile astea două sunt aplicate de oricine, indiferent de locul de muncă sau de cât de sus se află din punct de vedere profesional. Şi ţin minte că printre toate comentariile negative la adresa articolului, era şi unul care spunea ceva de genul “bă, buna conduită nu se aplică doar pentru unii”.

Da, ştiu că legea nu se aplică la fel pentru toată lumea (din cauza corupţiei), dar cred cu tărie că asta nu motivează trecerea cu vederea ale anumitor “fraude”, oricât de mici ar fi. Dacă mă prinde Poliţia trecând strada prin loc nepermis merit amenda, nu am ce comenta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.