Zimbardo, tinerii, eroii și alte întrebări

By | iunie 14, 2012

Aseară citeam total aleatoriu despre experimentul ăla de la Stanford din anul 1971 când un profesor- Phil Zimbardo- obsedat de impactul circumstanțelor și context asupra omului a ajuns la niște concluzii triste. Și pentru că mi-a plăcut foarte mult ce am citit am zis să vă spun și vouă.

Printre rânduri am să mai strecor și alte chestii pentru că astăzi vreau să învăț nițel și nu vreau dixtracții în cap.

În caz că nu știți cercetătorul ăsta Zimbardo a luat un grup de tineri din middle-class și i-a împărțit pe baza unui banal coin flip în deținuți și gardieni după care i-a aruncat într-o închisoare falsă amenajată în subsolul facultății Stanford. După doar două zile tinerii se adaptaseră și își intraseră complet în rol uitându-și până și adevăratele identități. Până la final deja se petrecuse o revoltă, se zvonea o evadare și gardienii deja aplicaseră tratamente inumane așa-zișilor deținuți. Concluzia fu că un sistem negativ, un context nociv și circumstanțe asemenea schimbă omul oricât de bun ar fi el.

Tinerii ăia erau tineri educați și sănătoși din punct de vedere fizic și psihic și totuși s-au adaptat involuntar la situație lăsând la o parte rațiunea și logica și acționând conform instinctelor. Practic omul se adaptează, așa e construit el.

Acum, eu am tot vorbit pe aici despre o utopie în care se promovează doar pozitivul, cultura, inițiativa, educația și… mă rog, berea, țigările și cafeaua. Ceea ce m-a surprins este că sunt unele companii care aplică viceversa experimentului făcut de Zimbardo acum 40 de ani creând la locul de muncă o cultură ce sărbătorește succesul, micile victorii și faptele „eroice”.

Însuși Zimbardo a lansat un experiment teoretic- din câte știu eu- prin care vrea să vadă dacă poate face o infuzie de eroi acestei lumi. Totul este detaliat aici și pe hârtie face foarte mult sens. Personal îmi doresc să devină realitate!

Apoi stând și contemplând la moarte mă întrebam cum ar fi să trăiești forever. Evident, mi s-a părut a fi o întrebare mult prea profundă, mai ales că era vreo 3 dimineața- unealta diavolului, știu- și am zis că ar fi mai bine să încetez să aberez și ar fi indicat să caut ceva pe net despre asta. Aparent e un nene, cred că mai mulți, care în teorie au descoperit asta. Partea și mai uimitoare este că au tratat subiectul prin prisma cauzelor care provoacă moartea și au ajuns la concluzia că al nostru corp e ca o mașinărie căreia dacă îi înlocuiești și îmbunătățești piesele nu va mai rugini. În teorie deja se știe cum ar trebui vindecat cancerul, cum ar trebui oprite celulele creierului din îmbătrânire- vindecând Alzheimer- și ce ar trebui să se facă pentru a stopa celelalte „piese” din corpul omenesc de la îmbătrânire. Biserica, ramuri ale medicinei, pompele funebre, cimitirele și alte instituții puternice ar muri deci… Se vrea asta?

Apoi am re-realizat cât de mult îmi lipsește un job. Aruncă cineva cu o recomandare, un link, un telefon, ceva?

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 703 abonați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *