Voi realizaţi cât de înapoiaţi suntem?

By | mai 15, 2015
caruta masina

Nu pot spune că la Galaţi există o criză a caselor. Ar fi aşa, şi preţurile ridicate la case ar fi justificate, dacă populaţia oraşului ar creşte, semn că lucrurile evoluează, există dezvoltare. Dar nu se întâmplă asta, populaţia Galaţiului scade constant. Din câte ştiu, majoritatea blocurilor nou construite – alea şmechere şi înalte – sunt goale, căci preţurile nu sunt nici măcar accesibile unei familii cu venit mediu pe economie.

La Galaţi vor fi gata până în toamna lui 2015 – pe hârtie – 756 de locuinţe sociale. Se construiesc în Micro 17, de către Vega ’93, iar constractul e în valoare de aproape 54 de milioane de lei noi, care în lei vechi înseamnă 540.000.000.000 (540 de miliarde). Nu mai ţin minte şi nici nu am reuşit să găsesc câte etaje vor avea blocurile, dar cred că putem bănui un P+4E.

Pe lângă astea, va mai fi construit un complex de locuinţe sociale strada Drumul Viilor nr. 8. E vorba de opt blocuri cu parter şi două etaje, oferind 456 de garsoniere, apartamente cu două camere şi trei camere. Cost: puţin peste 27 de milioane de lei noi, adică 270 de miliarde de lei vechi. Termen: martie 2016.

În total, vor fi construite puţin peste 1.200 de apartamente.

Deci se plăteşte 810 miliarde lei vechi pentru 1.200 de cotineţe, după modelul Mazăre, de la Constanţa. Ca fapt divers, Radu Mazăre e bănuit de corupţie… numa’ zic. O altă chestie foarte importantă constă în sursa banilor: bugetul local. Adică banii munciţi de mine, de tine şi de toţi ceilalţi din Galaţi care se târâie de pe-o zi pe alta, doar ca să-şi permită să spună că sunt săraci. Conform Ziarul Financiar, 32.000 de angajaţi gălăţeni câştigă salariul minim pe economie, 53.000 iau între 975 şi 2.415 lei, iar vreo 8.700 de oameni iau leafă între 2.416 şi 5.000 de lei.

Toate chestiile astea se fac în luni de zile, în cel mai fericit caz, cu toate că, cel puţin eu sunt convins că va dura mai mult de-atât.

Şi acum, lovitura de graţie. În China, o firmă d-asta, demnă de filme SF, a construit un zgârie-nori de 57 de etaje în… sunet de tobe… 19 zile.

Nu am reuşit să găsesc cât a costat toată treaba. Dar am aflat de pe The Verge că următorul proiect constă într-un bloc cu 220 de etaje, pentru care se aşteaptă aprobările de începere a lucrărilor.

Deci, despre ce vorbim?! Realizări? Performanţă? Pft!

Da, complet de-acord, nu e în regulă să compari România cu China. Nu asta încerc să fac. Vreau să scot în evidenţă faptele: 810 miliarde, 1.200 de locuinţe, blocuri cu două sau patru etaje, cel puţin un an de zile. Nu zic să fie gata într-o săptămână…

Dacă ţi-au plăcut rândurile astea, bagă un share prietenilor de pe Facebok.

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 703 abonați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *