Ziua (şi noaptea) în care mâţa a învăţat să deschidă uşile

By | decembrie 12, 2014
sad kid

Am fost uber obosit zilele astea. De fapt sunt super obosit de luni bune. Am rămas călare, cu steagul sus.
Locuitul cu o mâţă în vârstă de câteva luni de zile îmi pune capac de multe ori. Să vă zic.

Se făcea că era noapte târziu, îmi trecuse sperietura de după cutremurul de duminică seară (cu două minute înainte de seism Veta a început să mă muşte ca descreierata, iar cu vreo 20 de secunde înainte a fugit jumătate sub calorifer şi a înlemnit. bâţa-bâţa, ea lemn, zero reacţie, eu „vvaaaai de plm! iar?!” alb ca varu’) şi voiam să dorm cu bulbuci/clăbuci. Mâţa dormise toată ziua, argint viu. Fugi încolo, fugi încoace, zgârie un perete, dă ceva pe jos, urcă-te pe draper, „dă-te jos, fmm!”, muşcat de mână, sărit în cap. Într-un târziu se linişteşte şi zic „ăsta-i momentul! corp, sleep mode on!”. Şi mi-o ieşit.

Puf-paf, labe peste meclă! „Tu-ţi dumnezeii!” şi mâţa fugi pe pervaz. Adi adoarme la loc. Jap-au! Tras de chicioare. „Tu-ţi dumnezeii!” şi mâţa fugi sub pat. Adi adoarme la loc şi se trezeşte peste ceva timp cu un guguloi ÎN PLAPUMĂ. Şi Adi încearcă să întindă guguloiul, că a crezut că s-a făcut plapuma ghem.

GUGULOIUL SE MIŞCĂ!!!

Da, era Veta… în cearşaful cu plapuma. Dă-te jos din pat şi scutură mâţa afară. Fireşte, patul rece. Adi adoarme la loc.

Multă blană peste faţă, multă. Veta se aşezase pe faţa mea. Sună telefoanele la o fracţiune de secundă după. Hesus, am dormit din părţi! Ridicat din pat, sabotat mers. Ajuns în bucătărie, Veta urcat cu ghiarele pe Adi. Adi „Ah! Tu-ţi dumnezeii!”, iar m-o zgâriat pe craci. Mers buimac şi dat mâncare la mâţă. Adi căzut în cur.

Şi-aici mă jur că am văzut un evil smile pe chipul Vetei. Un zâmbet care spunea un singur lucru: „boule, ce prost eşti, mă!”.

M-am întors seara de la muncă. Veta purr-purr pe lângă cracii mei. Dezlegat şireturi, sabotaj. Dat eşarfa jos, sabotaj. Am vrut să fac trei paşi, sabotaj.

Pun o crăticioară cu apă la încălzit în care arunc patru cremvuşti. De porc. De la Profi. Prea scumpi. Bing!, se activează senzorul mâţei care doar ce se lingea pe bot după ce mâncase juma’ de plic de hrană umedă. Luat cremvuştii din oală, pus în farfurie, pus muştar.

Dat mâţa afară din bucătărie, tras uşa (culisantă). „Miau-miau-miau-chiţ!”. Ah, în sfârşit, Adi petrece timp singur! /ignore-plâns-de-mâţă. Şi-apoi uşa începe să se clatine… „Cuae, mai dă-te-n căcat! Iar cutremur?!”.

Nope, era mâţa, a învăţat să deschidă uşile.

Şi mi-am amintit instantaneu de un amic cu care jucam ceva joc online. Rar vorbea omul, la întrebări răspundea doar cu „da” şi „nu”. Eh, de fiecare dată când eram aproape să luăm bătaie se activa „no, dă-o-n pulă, mă. trag pula-n el de joc. no, Adi, intră mă acolo că ne fut ăştia. no, gata, fută-i dumnizo pe toţi, nu mai joc în viaţa mea!” şi ieşea din joc. Fix la fel mă simt.

Fireşte, a doua zi, omul era iarăşi în joc. Fix la fel o să fac şi eu.

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 37 de abonați

One thought on “Ziua (şi noaptea) în care mâţa a învăţat să deschidă uşile

  1. Pingback: Social Act Theatre sunt geniali

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *