Viaţa cu bidonul la cisterna cu apă

By | martie 30, 2015
apa canal

Vineri, mii de gălăţeni, duceau o viaţă „superbă” într-un oraş european. Nu mai puţin de 18 asociaţii nu aveau nici apă caldă, nici apă rece. Printre ele, şi asociaţia din care fac parte părinţii. Cu toate că medicii au avertizat că nu e deloc ok să laşi oamenii fără apă rece, din cauză că budele se pot transforma într-un focar de boli, nu-i pasă nimănui. Urmează să le sisteze şi gazele, ca să fie tabloul complet.

Sâmbătă, cu toate că îmi doream să dorm ca un trântor, până pe la prânz, am fost sunat de mama.

– Vino şi ajută-mă să car apă de la cisternă, că tac-tu e la muncă, iar frac-tu e bolnav, rupt, cu febră şi muci.

Ce era să zic, că nu mă duc? M-am ridicat din pat şi am plecat pe ploaie până la ai mei. Peisajul era superb, mirosea frumos. Întotdeauna mi-a plăcut mirosul de pământ şi copaci plouaţi. La stradă, la faimosul bar „Covorul Verde” a.k.a. „barul cocsarilor”, viaţa se desfăşura fără nicio problemă. Berile erau pe masă, maneaua pe fundal, hăhăială cât încape. În spate mirosea a pişat, iar vreo trei mâţe mâncau dintr-o troacă ceva ce părea a fi ciorbă cu pâine.

Cum am ajuns în parcarea din faţa blocului alor mei, realitatea contemporană şi-a intrat în drepturi. Vreo şase câini se băteau care să apuce să lase gestantă o căţea, iar vreo 50 de locatari coborau cu găleţi şi bidoane, cu mic cu mare, indiferent de vârstă. Alţii deja se întorceau cu bidoanele pline. Printre ei, şi mama. Fug după ea, dar nu reuşesc să o ajung căci olteanca când se grăbeşte, nu poţi ţine pasul cu ea.

După colţ, în spatele unor garaje, trona atracţia cartierului: cisterna cu apă de la Apă Canal. În jurul ei, o gloată de oameni. Frunţi încruntate, nervi şi nerăbdare. Mama deja turna într-un bidon, prinsese loc liber din prima. Lângă ea, tata, care venise direct de la muncă, cu vaselină pe mâini. Dă-i şi umple bidon după bidon. Mă udasem complet pe şoşoni, dar nu aveam luxul de a nu mă grăbi, căci în spatele meu aşteptau vreo 10 pensionari, gata-gata să mă linşeze dacă mă purtam ca o domnişoră cochetă.

Mai erau trei bidoane de umplut şi văd în stânga mea cum o cucoană la vreo 40 de ani, genul ăla care ia vaca în schinare dacă trebuie, merge nervoasă către şoferul cisternei, care stătea în maşină nepăsător, fumând  şi mâncând seminţe. Cucoana, cu voce tare, de parcă era pe stadion:

– Nu vă supăraţi pe mine, dar dacă plecaţi şi nu apuc să iau apă vă sparg geamurile şi cauciucurile. Aţi spus că veniţi la 12 şi aţi venit la 11. Nu e corect!

Toată lumea s-a uitat spre ea. Eu am terminat de umplut bidoanele, pus dopurile, dar cu virgulă la dopuri… Ce naiba?! Mama deja luase patru bidoane şi mergea repejor spre casă, tata făcând acelaşi lucru. Am lăsat cele două bidoane fără dop în grija unei vecine şi am luat şi eu patru bucăţi. Viteză spre casă, să mai prindem o tură!

La uşă ne aşteptau două oale uriaşe, pe care le cunoşteam bine, ele erau cazanele noastre, care ne dădeau apă caldă înainte să ne punem boiler (asociaţia cu pricina nu mai are apă caldă de vreo 10 ani de zile). Le-a umplut mama repejor şi am fugit înapoi.

Abia dacă mai curgea apa din cisternă, dar am reuşit, cu greu, să mai umplem 12 bidoane de cinci litri. Nici nu am apucat să le punem dopurile, că cisterna şi plecase. Nu mai aveam de ce să ne grăbim, aşa că mergeam cu toţii – noi şi vecinii pensionari. Tata a început să înjure de mama focului, un vecin i-a dat dreptate; singura diferenţă fu că tata înjura aşa, o entitate necunoscută, iar moşul respectiv înjura pe X şi Y care „şi-au luat televizor, frigider, maşină şi şi-au izolat apartamentul, dar datoriile la întreţinere nu le-au plătit!”.

Pe scara blocului zarva era amplificată de ecou. „Plătiţi-vă datoriile, nesimţiţilor!”, urlă o pensionară tupeistă, care fu operator de macara în tinereţe, în Combinat. „De unde facem rost de bani să ne tragem apă separat, vecina?”, o întrebă pe mama o cucoană la vreo 50 de ani, care e vânzătoare la un magazin. Mama nu spune nimic. De unde dracu’ să faci rost de 20 de milioane când ai salariu de 850 de lei pe lună?

De ce s-a ajuns la situaţia asta

În urmă cu mulţi ani, asociaţia respectivă a avut administrator un escroc. A furat bani la greu şi apoi a plecat de-acolo. Oamenii sunt naivi, şi-au imaginat că fică-sa nu va face acelaşi lucru. Ghinion. A delapidat vreo 2-3 miliarde de lei vechi şi a plecat în Italia. Nu mai are absolut nimic pe numele ei, în România. Vecinii spun că i-a lăsat totul fică-sii, care e în Bucureşti. O dat divorţ de bărbat, care a fost nevoit să-şi vândă apartamentul din cartier şi să se mute în altă zonă a Galaţiului, căci locatarii l-au ameninţat cu moartea.

Administratora cică este dată în judecată pentru a se recupera datoria, dar până se dă o soluţie în procesul cu pricina (care durează deja de vreo doi ani de zile) oamenii sunt obligaţi să trăiască în condiţii de căcat, la propriu.

Dânsa se numeşte Laura Marin şi a fost aleasă cu 6.763 de voturi ca deputat al colegiului 9 din Galaţi.

laura marin

Poate sunt mai mulţi oameni care trăiesc în asemenea condiţii, într-unul dintre cartierele colegiului 9 (Aurel Vlaicu, Micro 13B, Micro 14, 38, 39 A, B şi C şi Micro 40) şi nu ştiu pe la ce uşi să mai încerce.

Vara poţi lua apa de la ţâşnitoare, dar acum încă nu sunt pornite…

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 703 abonați

One thought on “Viaţa cu bidonul la cisterna cu apă

  1. Pingback: Orașul Galați este în rahat. La propriu. Și la figurat. | Gabriel Ursan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *