„Un nou primar. Gen Marius Stan”

By | decembrie 7, 2012

Textul nu-mi aparţine dar dau cu subscribe tare de tot!

„Chiar nu înţeleg cum se face politica distracţiei la Galaţi. Nu pricep şi pace bună. Dintr-o hotărâre de Consiliu Local din 8 noiembrie aflăm că e posibil ca peste trei săptămâni să avem la Galaţi un concert rock cu formaţii româneşti de primă mână şi o supertrupă „gen” Nazareth, Uriah Heep, Foreigner, Animals. Pff, sunt multe de spus.

S-o luăm cu „gen”, că mi se pare o formulare de-a dreptul genială. Cum adică o formaţie „gen” Nazareth sau „gen” Foreigner? Ce vrea să spună mintea luminată din CL care a redactat acel text de hotărâre? La ce se referă? Adică o formaţie „gen” rock de gagici, cu „Love Hurts”, „I Wanna Know what Love Is”? Adică o formaţie „gen” moşnegi care cântă pe un bax de Ursus la Zilele Bârladului? Adică formaţii „gen” o singură melodie cunoscută pentru majoritate? Adică o formaţie „gen” masculin? Chiar nu înţeleg. De când cele patru formaţii formează un „gen”? Şi care sunt aspectele comune ale celor patru formaţii, identificabile şi în rândul altor formaţii, „gen” aia care o să vină. Pentru că, staţi liniştiţi, am aşa un sentiment că nu o să vină niciuna din cele patru formaţii şi o să aflăm peste câteva zile că formaţia „gen” Nazareth era de fapt Rednex, SNAP, Culture Beat sau Ace of Base. Adică „gen” care cântă muzică. În general. Şi mai am încă o întrebare, „gen” la mişto, evident. Red Hot Chilli Peppers, Metallica, Rolling Stones sunt şi ele „gen” Uriah Heep? Sau trebuie mai întâi să treci pe la Bârlad ca să intri în categorie?

Dincolo de miştouri, nu sunt chiar sceptic. O formaţie „gen” Animals poate să vină să facă Revelionul la Galaţi. Pentru suma corespunzătoare ar veni şi la Sărbătoarea Recoltei de la Cavadineşti. Nu cred că ar strâmba din nas, că doar banii nu au miros. Da, e imposibil să aduci nume în vogă, cum ar fi Bon Jovi, şi mai cred, de asemenea, că nici Roger Waters şi David Gilmour nu ar accepta o reunire istorică Pink Floyd la Păpădie… Dar să auzim un „The House of the Rising Sun” live la Elice nu e imposibil. Ar fi chiar extraordinar. După ani în care ori nu am avut concerte, ori ne-am „desfătat” cu artişti români aduşi la kilogram, un concert „gen” Nazareth, Uriah Heep, Foreigner sau Animals (în orice caz, rock anii ’70, că asta e cam singura explicaţie pentru „gen”) chiar ar fi o schimbare. Dincolo de faptul că sunt trupe vechi, dincolo de faptul că majoritatea îi asociază cu un singur hit, dincolo de faptul că nu au pretenţii financiare exagerate. Sau poate tocmai de asta. Gândiţi-vă numai la faptul că Nazareth vine la Bucureşti în ianuarie şi cântă într-un club pentru 90-120 de lei biletul. Iar noi să avem şansa să îi vedem gratis. Pff, vis!

Chiar îmi doresc să se întâmple un astfel de eveniment la Galaţi. În acest fel chiar s-ar vedea o schimbare. Noul Galaţi nu ar mai însemna Kaoma cu Lambada o singură dată într-un mandat de 12 ani. Poate însemna o tradiţie. Să avem an de an un concert rock serios la Galaţi. Abia atunci locuitorii altor oraşe din ţară ar începe să ne invidieze, dorindu-şi şi ei un primar adevărat. Gen Marius Stan. Cu asta chiar nu sunt ironic.”

Sursa textului.

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 703 abonați

2 thoughts on “„Un nou primar. Gen Marius Stan”

  1. cerbu

    o sa fie gen uriah heep pe care i-am vazut acu 8 ani in timisoara in shentru shentrului si nu s-a auzit nimic din cauza de sonorizare proasta ca deh…o fi ei batrani da’s inca scumpi iar boxele de la JBL costa, nu mai spun de curent. iar sa invidieze cineva galatiul…cred ca nici cu hetfield nu-si mai spala mediocritatea orasul ala. serios. e un oras trist. plin de hoti. gen marius stan. gen.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *