Spiritul lu’ sărbători

By | decembrie 4, 2011

Am intrat deja în ultima lună din an și deja trecem prin chestii ce pot fi catalogate fiind drept ultima experiență de genul, pe anul 2011. Trist sau nu, esența stă în faptul că urmează anul de grație 2012 și că lumea se va sfârși. Nu?

Vin sărbătorile de iarnă deși, mă rog, practic deja au venit. O trecut 30 noiembrie(sărbătoare pentru Gălățeni), o trecut și 1 decembrie și acum ne îndreptăm cu pași mari spre Moș Nicolae. Cum o să sărbătoresc? Mă duc la munci. Yay.

De vreo 2-3 ani încoace, conceptul „magia sărbătorile de iarnă” și-a pierdut sensul pentru mine. Familie, cozonaci, prieteni, bere, vin, dulciuri, cadouri, telefoane, felicitări, colindători, plugușor, bere. vin fiert, acasă – o simplă înșiruire dă cuvinte. Nu înțeleg de ce e musai să se facă cozonaci doar în perioada asta. Nu înțeleg de ce e musai ca oamenii să ofere cadouri în perioada asta, să se vadă cu toți prietenii doar în perioada asta. Probabil totul constă în multitudinea de experiențe și căcaturi dar urăsc plugușorul, urăsc toate colindele, urăsc faptul că mama își petrece tot ajunul în bucătărie gătind ‘jdemii de feluri de mâncare.

Nu știu frate care e semnificația acestor sărbători! Să moară franța! „Eu abia aștept să treacă decembrie!” zicea cineva pe Facebook mai devreme. Sună drept o modalitate simplă de a irosi timpul și automat mi se pare greșit! Îmi doresc nervos ca o zi să dureze cât mai mult, 30 de ore dacă e posibil! Habar n-am cu ce se mănâncă perioada asta a lunii dar să mor de vreau să treacă..

Ajutați-mă afară aici!(Help me out here!) Ce înseamnă sărbătorile de iarnă pentru voi? Ce anume vă oferă sentimentul ăla frumos din copilărie? Miracole de crăciun? Ce e aia?

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 704 abonați

3 thoughts on “Spiritul lu’ sărbători

  1. Catalin

    Imi scapa chestia asta cu ipocrizia , dar na , fiecare se bucura de Mos Cracila si de Mos Niciolae in felul sau . Unii se duc in cluburi altii stau acasa cu familia , prietenii , etc , iar altii muncesc . Tot respectul pentru tine Adi , tara nu poate sa stea pe loc tocmai in momentele astea critice :)) . Am pastrat o cana de vin rosu si pt tine .

    Reply
    1. Adi

      Bă, frumos din partea ta! Din păcate, atât timp cât conținutul acelei căni nu-mi alunecă pe al meu gât… Înțelegi tu.

      Reply
  2. kontraziceri

    Vai…cum poţi să zici asta…E vremea Crăciunului! E vremea Ipocriziei cu căciulă roşie…de ce să nu defecăm puţin şi mirositor?
    Trecând peste toate pre-spălările de creier cu privire la asta… e o atmosferă plăcută, de inspiraţie, asta-nseamnă pentru mine. 🙂

    Reply

Lasă un răspuns la kontraziceri Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *