Hai să-ţi spun cum să-ţi faci treaba!

By | septembrie 10, 2014
specialist online

Nu îmi pasă în ce domeniu eşti calificat. Nu îmi pasă de cât timp faci asta. Nu îmi pasă dacă o faci din pasiune sau nu, cât câştigi sau faptul că nu prea mă pricep, hai să-ţi spun cum să-ţi faci treaba!

Cam ăsta ar fi internetul în ultima vreme. Nu-ţi place ceva, hu-cia, învaţă-l cum să-şi facă treaba, mai ales dacă treaba lui are de-a face cu internetul. Pentru că se ştie, în România, cam oricine e specialist într-ale internetului. Până şi mama, la 55 de ani, îmi spune ce şi cum să-i caut ceva pe internet.

Din câte pricep eu, nu vei reuşi niciodată să împaci pe toată lumea şi mereu se va găsi un nemulţumit care să îţi explice cum ar fi trebuit să faci chestia aia, pe care nu ai făcut-o bine din punctul lui de vedere, acuzându-te de subiectivism. Şi recunosc, uneori am şi eu impulsul de a face asta, dar încerc să mă abţin.

Toate treburile astea îmi aduc aminte de fiecare dată de vremurile când jucam Counter Strike. La interval de cel puţin o oră, apărea câte unul care se născuse cu AK-47 în mână şi se credea zeul tuturor. Tocmai de-aia mă amuz, în loc să mă supăr, motiv pentru care dezamăgirea-mi trece repede.

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 704 abonați

8 thoughts on “Hai să-ţi spun cum să-ţi faci treaba!

      1. Gabriel Ursan

        Da. Am vazut. Acolo as fi mers pe un titlu gen lista blogurilor galatene in parteneriat cu Viata Libera, nu generic. Stii bine la ce ma refer. Ce zodie esti?

        Reply
        1. Adi Post author

          Sunt nascut pe 2 iulie, nu cred in zodii.
          Da, bine, inteleg la ce te referi cand zici de titlu, dar nu asta fu problema Laurei.

          Reply
  1. Laura Negoi

    Ba tocmai pentru ca imi pasa, in primul rand de imaginea ta si apoi de imaginea BGG, am facut comentariul ala. Lasa butthurt-ul si fa diferenta intre cei ce comenteaza de dragul de a se face auziti si cei care iti dau sfaturile la modul constructiv. Altfel, sa razi de jurnalistii de doi lei care isi fac treaba pe jumatate, e usor ironic, daca nu chiar ipocrit. (am scris comentariul asta fix in tonul in care ai scris tu articolul.)

    Reply
  2. Cătălina

    Paragraful 3, rândul 3 – * pe care, ** punctul. Defect „profesional”. Te rog să nu faci public acest comentariu. ^_^

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *