Asociaţia ta a încheiat contract cu Calorgal? Cu repartitoare sau la pauşal

By | octombrie 3, 2015
calorimetre sau pausal

Oficial, gălăţenii încă nu ştiu dacă la iarnă vor avea căldură sau nu. Asta se aplică doar celor care încă au rămas branşaţi la sistemul centralizat de termoficare. Neoficial, eu bag mâna în foc, vom avea căldură iarna asta. E simplu să ajungi la concluzia asta – părerea mea – căci, cu toate că toţi ceilalţi aspiranţi la tronul de primar al Galaţiului deja şi-au început campania electorală, Marius Stan stă liniştit.

Nu vreau să tratez chestii politice în postarea asta, dar mie mi se pare clar că Marius Stan, actualul primar al Galaţiului, va folosi iarna şi căldura în interes personal. Cu siguranţă va reuşi să mişte ceva pe la Bucureşti, cu susţinerea lui Oprea, şi va ieşi în faţa tuturor ca marele salvator care a dat căldură gălăţenilor.

Oare câţi s-au debranşat?

Având în vedere că iarna trecută foarte mulţi gălăţeni au tremurat de frig în case, cred că vara asta foarte mulţi s-au debranşat – pe căi legale sau „personale” – din sistem. E ca la apa rece: majoritatea celor care au îndurat mai multe episoade fără apă potabilă au făcut pe dracu-n patru să-şi facă branşament individual.

Calorgal încă nu ştie câţi gălăţeni mai depind de ei, iar studenţii de la „Dunărea de Jos” încă nu au venit să bată din uşă în uşă. Evident, în cazul celor din zonele unitare – dintre care mulţi s-au debranşat fără aprobare (o chestie care mi se pare absolut normală) – nu-i împiedică absolut nimic să spună că „Daaaa, încă sunt branşat!”, ca să evite o eventuală amendă.

Situaţia mea

La ai mei în scară mai sunt doar vreo 5-8 apartamente branşate la sistemul centralizat de termoficare. Asociaţia a semnat deja contract cu Calorgal, deşi niciun bloc nu mai are apă caldă de peste 10 ani de zile.

Taică-miu spune că moşii/babele din scară vor să treacă cu toţii la pauşal, pentru că „au auzit ei că ar plăti mai puţin şi s-ar încălzi decent”. Pe forumuri lumea zice că dacă 80% dintre locatari decid să se treacă la pauşal, toată lumea este obligată să se „supună” dorinţei majorităţii.

Mai mult de-atât, administratorul asociaţiei mi-a spus că nu vom mai plăti căldura direct la asociaţie, ci se va face un fel de contract individual. Ce prevede acesta încă nu ştiu. Un lucru e cert: tot asociaţia va calcula câtă căldură ai consumat, dar suma va fi transmisă către Calorgal, urmând ca pe numele proprietarului să fie emisă o factură. Presupun că dacă pe contract scrie că le permiţi să intre în casă, înseamnă că te pot debranşa, ca să nu sufere şi restul din cauză că unul refuză să plătească.

Ne încălzim electric?

Ne încălzim electric?

„Au auzit ei că ar plăti mai puţin şi s-ar încălzi decent”

Îmi place la nebunie argumentul ăsta, pentru că bănuiesc că este luat din presa aia „profesionistă” care informează cititorul exact ca la carte. În realitate, eu tind să cred că lucrurile nu sunt deloc cum scriu jurnaliştii – repet: sunt orice, numa’ jurnalist nu.

Am citit în mai multe locuri că pentru încălzirea unui apartament cu două camere, cei cu repartitoare ar plăti în jur de 400-600 de lei pe lună. Dacă ar fi trecut la pauşal, costurile ar fi scăzut la 300-500 de lei. În teorie sună bine, dar nu ştiu în ce măsură lucrurile stau la fel în realitate.

Părinţii mei au un apartament cu trei camere. Caloriferul din bucătărie este scos, cu acordul Apatermului, căci la momentul respectiv coloana era buşită. Anul trecut, şi prin ţevile alea intra „agent termic”.

În rest, din trei camere, doar trei calorifere au mers iarna trecută – cele din dormitoare (sufrageria este în mijloc) şi cel din baie. Apartamentul era gol, în medie, timp de 6-8 ore pe zi. Mi se pare absolut firesc să dai caloriferul mai încet în perioada asta – nu cât că-ţi scadă temperatura în casă la 15 grade Celsius, evident.

Cel mai mult, căldura a venit 200 de lei. Temperatura maximă din casă era de aproximativ 18-20 de grade Celsius. Nu foarte cald, dar nici nu-ţi îngheţau „bijuteriile”. Apartamentul nu era izolat termic sub nicio formă – trei persoane.

Da, bat la pariu că dacă ai ţine caloriferul la maxim 24/24, căldura ar veni 400-600 de lei pe lună. Dar, oameni buni, nu pentru asta ne-am instalat repartitoare? Ca să facem economie şi să putem gestiona cheltuiala mai uşor. E doar vina ta că ţii caloriferul la maxim 24/24 de ore, şapte zile din şapte. Mai pune o ţoală pe tine, dacă ştii că nu ai sute de lei de dat pe căldură.

Argumente pentru pauşal

Strict din punct de vedere al unui om care încearcă să se informeze cât mai bine, vă spun că înţeleg argumentele sistemului la pauşal, dar nu ştiu în ce măsură este şi rentabil.

Din câte am citit pe net, căldura consumată se calculează de către furnizor măsurând temperatura la intrare, cea la ieşire, făcând diferenţa şi înmulţind cu un coeficient, ceva.

Pauşal înseamnă că toate calorifele celor branşaţi la sistemul centralizat de termoficare sunt deschise 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, din momentul în care Calorgal începe să furnizeze căldură, până când se încălzeşte afară şi se sistează.

În teorie, asta ar însemna că absolut toate apartamentele – şi implicit toţi pereţii – vor fi încălziţi bine, constant. Dar aici apar diferenţele.

De ce pauşalul mi se pare o idee proastă

caldura

Conform reprezentanţilor Calorgal, până la 1 octombrie, 512 asociaţii de proprietari semnaseră contractele cu noul distribuitor de apă caldă şi căldură, din cele 658 care depind de sistemul centralizat. Acestea au în componenţă 3.288 de scări de bloc, cu 75.408 apartamente. Dintre acestea, 49.804 apartamente sunt branşate la reţeaua publică de termoficare, însă 12.895 sunt nelocuite – asta ca să vă faceţi o idee despre situaţie, cum crede Calorgal că stau lucrurile.

Spuneam de diferenţe. Eu am izolat apartamentul alor mei prin interior – pentru că a fost mai ieftin aşa. Alţi vecini şi-au permis, din punct de vedere financiar, să izoleze la exterior – chestie care e mult mai eficientă. Dar majoritatea celor din scară încă branşaţi la sistemul centralizat de termoficare nu au apartamentele izolate deloc. Automat, vor consuma mai multă căldură, nu? Absolut toate apartamentele sunt identice ca suprafaţă.

Deci unde e avantajul? Ce garanţie am că voi plăti maxim 300 de lei? Nu pot percuta…

S-a aflat careva într-un scenariu asemănător cu al meu şi a trecut la pauşal? Cât aţi plătit iarna trecută căldura? Regretaţi decizia?

Este eficientă încălzirea electrică?

Calorifere electrice

Caloriferele electrice nu par scumpe… dar!

În cazul în care majoritatea decide să treacă la pauşal şi nu sunt convins, mă întreb în ce măsură pot refuza chestia asta. La urma urmei, mă enervez, plătesc amenda şi scot caloriferele cu totul.

Automat, neavând bani de centrală termică, va trebui să mă încălzesc electric. Aerotermele, convectoarele şi caloriferele cu ulei nu par a fi chiar atât de scumpe. Dar va fi nasol dacă voi afla în decembrie că trebuie să fac pasul ăsta, pentru că nu am de unde da 1.000 de lei pe alternative de încălzire a locuinţei.

Sunt dintre voi care se încălzesc folosind chestii electrice? Cât vine curentul în lunile de iarnă?

Situaţia Galaţiului e anormală

Personal, aş prefera ca Galaţiul să ia exemplul Brăilei. Acolo sistemul centralizat de termoficare, când a ajuns în moarte clinică, a fost lăsat să moară. Motivele au fost identice cu cele de la Apaterm: management defectuos, datorii istorice şi foarte multe debranşări.

Aşa cum an de an municipalitatea dădea ajutor de căldură pentru gălăţenii care dovedeau că au venituri mici, mă gândesc că s-ar putea redirecţiona fondurile respective către un „ajutor” de centrală termică – fie ea de bloc sau de apartament. Decât să pompezi an de an zeci de milioane de lei într-o mizerie, nu mai bine bagi doar un an banii în sisteme individuale de încălzire?!

În momentul de faţă, la cum văd eu lucrurile, banii pompaţi în Calorgal – care are acelaşi management ca Apaterm – se duc într-un sac fără fund, ca şi cum i-am arunca pe geam. Şi să nu uităm că e vorba de banii pe care noi, gălăţenii cinstiţi, îi muncim.

Concluzii şi recapitulare

Ştiu că articolul ăsta a ieşit foarte, foarte lung, dar sper ca cei care îşi fac aceleaşi griji ca mine să reuşească să-l parcurgă integral. Dacă nu, măcar în zig-zag – motiv pentru care voi recapitula întrebările mele.

  1. În ce măsură poţi refuza dorinţa majorităţii, în cazul în care aceştia vor să treacă la pauşal?
  2. Cât aţi plătit căldura iarna trecută cu repartitoare şi care era „scenariul” vostru (apartament izolat sau nu? câte calorifere erau deschise la maximum şi cât timp)?
  3. Aţi trecut la pauşal? Care a fost diferenţa, atât din punct de vedere termic, cât şi financiar?
  4. Vă încălziţi casa cu calorifere electrice/aeroterme/convectoare? Cât vine curentul în lunile de iarnă?
  5. Cum vi se pare ideea de „subvenţie/ajutor” pentru cei cu venituri mici din partea municipalităţii, pentru a-şi monta surse independente de încălzire, şi lăsarea sistemului centralizat de termoficare să moară?

Încă o chestie, anul trecut se vorbea despre o lege care face repartitoarele obligatorii pentru toţi abonaţii sistemului centralizat de termoficare. Conform Digi24, cine nu îndeplineşte condiţia asta până la 31 decembrie 2016 e bun de amendat.

În caz că ai deja centrală şi pe româneşte te doare la bască, dă un share articolului – poate nu toate cunoştinţele tale o duc la fel de bine şi îşi fac griji ca mine.

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 703 abonați

2 thoughts on “Asociaţia ta a încheiat contract cu Calorgal? Cu repartitoare sau la pauşal

  1. Ana

    Da, îmi place cum pui problema. Din păcate, însă, nu cred că cineva are soluţiile. Să-ţi zic cum au stat lucrurile la noi, în încercarea de a-ţi răspunde la întrebări.
    1. Din păcate este destul de dificil să ignori dorinţa majorităţii. Trebuie să te agiţi mult şi nu ai vreodată certitudinea că vei obţine ceva. Nu ştiu cum va fi cu trecutul la pauşal, însă noi am avut de suferit la fiecare început şi sfârşit de toamnă din cauza majorităţii (a se citi cei care aveau deja centrale montate). Majoritate care decidea să se dea căldură în bloc cât mai târziu şi să se oprească când încă era foarte rece afară.
    2. Anul trecut am plătit cel mai mult 600 de lei, în luna ianuarie, într-un apartament cu patru camere locuit de patru persoane. Făcând referire la ceea ce ai scris tu mai sus, mie mi se pare foarte mult pentru temperatura de 18-20 de grade. Nu ştiu cu ce viteză îţi circulă ţie sângele prin vene, dar asta nu e temperatură decentă pe timp ce iarnă. E cât să nu mori de frig în casă, cu caloriferele abia amorţite la ceas de seară. Că ziua nu băgau ăştia căldură.
    3. Atenţie cu trecutul la pauşal. Aşa s-a discutat şi la noi la începutul iernii trecute. Am semnat nişte înţelegeri individuale cu furnizorul de căldură, s-a discutat la asociaţie şi apoi… s-a modificat schimbarea. Fără a mai fi anunţaţi locatarii. Iar la sfârşit de lună pauşalul s-a dovedit a fi, de fapt, tot citirea de pe repartitoare.
    4. Am încercat şi varianta încălzirii electrice. Însă apar aici nişte probleme. Cazul nostru particular: Pentru că nu mai avem apă caldă de ani buni, ne-am pus boilere peste tot (băi plus bucătărie). Şi trebuie să avem mereu în vedere să verificăm ce avem în funcţiune, pentru a nu solicita prea mult instalaţia electrică (a se lua în calcul frigider, maşină de spălat, compuri, tv, aspirator etc.). Când vine iarna şi trebuie să ne mai şi încălzim de la surse electrice… deja avem emoţii. Trebuiesc verificate mereu aparatele în funcţiune, ca să nu te trezeşti cu artificii în casă.
    5. Sistemul centralizat trebuia să fi fost înlocuit acum mulţi ani cu centrale de bloc. Şi cred că ar fi fost o treabă mai eficientă şi mai convenabilă pentru toată lumea. Acum… e lăsat să-şi dea duhul de la an la an, făcându-i pe gălăţeni să-şi găsească alte opţiuni sau să se obişnuiască cu gândul de a sta în frig.

    Anul ăsta ne-am montat centrală. Suntem pe punctul de a finaliza toate lucrările. Asta pentru că, fiind foarte puţine apartamente fără centrală în bloc, aveam şanse foarte mari să stăm toată iarna în frig. Tot datorită deciziei majorităţii şi a datoriilor acumulate. Tu crezi că asta va fi soluţia care să ne rezolve toate problemele? Pe naiba! Uite cum vine iarna şi într-un bloc plin de centrale termice nu ai presiune nici la apă, nigi la gaz. La uiţi ca prostu’ la investiţia de mii de lei… Dar asta este altă poveste, o reluăm mai la iarnă 🙂

    În încheiere, hai să-ţi zic fază tare. Se duce maică-mea la Cargogal să rezolve cu debranşarea. Şi îi cer ăştia schiţa casei, cu locurile unde am avut amplasate caloriferele vechi, şi unde le punem pe cele noi, şi copie după factura centralei termice. Iar ea le-a răspuns: de-atâţia ani de când ne furnizaţi căldură nu v-a interesat niciodată dacă am calorifere, de care am şi unde sunt montate. Acum de ce vă pasă de unde şi cu ce mă voi încălzi eu? 🙂

    Reply
    1. Adi Post author

      Mulţumesc mult pentru lămuriri, Ana!

      Galaţiul se află într-o situaţie de genul Game of Thrones şi începe lumea, treptat-treptat să realizeze că „Winter is coming!” 🙂

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *