Problemă la camera HTC-ului 816 şi o soluţie simplă

By | mai 4, 2015
IMAG1699

De 1 mai am fost pe un traseu din Munţii Măcin – Culmea Pricopanului. Mă aşteptam ca ceaţa pe care o vedeam în unele poze făcute în oraş să fie din cauza grăbelii mele. Cu toate astea, lucrurile s-au repetat.

Câteva poze care explică ce zic găsiţi aici. Fain este că există o soluţie.

Aparent, camera de la HTC 816 are un strat, sau ceva de genul, peste geam. Eh, mie mi s-a părut că erau nişte zgârieturi acolo, dar de fiecare dată ştergeam geamul şi nu mai testam. Am făcut ieri oleacă de căutări pe interneţ şi am descoperit că problema este des întâlnită în cazul HTC-urilor One M8. Partea bună este că există şi o soluţie la această problemă.

Pe forumuri, sau prin comentariile articolelor care vorbeau despre asta, oamenii spuneau că problema asta a HTC-urilor nu înseamnă neapărat că s-a zgâriat definitiv geamul camerei, ci că ar fi un strat protector ceva, care, în timp, se duce în neant, încet-încet. Personal, mi se părea greu de crezut că s-a zgâriat camera în condiţiile în care telefonul a stat din prima zi aşa:

Adică mi se pare extrem de greu să se zgârie. Mă rog, trecem peste.

Oamenii ziceau că cea mai bună soluţie la problema asta a camerelor de pe HTC este să iei frumos un beţişor de ureche, d-ăla cu vată în vârf, să-l mozoleşti niţel cu oleacă de pastă de dinţi şi să freci geamul ăla.

Am ajuns acasă, luat beţişorul, loat pasta de dinţi şi pus la frecat. Am dat în sensul acelor de ceasornic, vreo 30 de secunde cu capătul băgat în pastă de dinţi, am şi apăsat puţin, dar nu foarte tare. Apoi am folosit celălalt capăt şi o microfibră pentru a şterge resturile de pastă de dinţi. Rezultatul? Camera miroase acum mentolat.

Ah, problema a dispărut, pozele ies bine acum.

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 37 de abonați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *