Planuri, viitor și alte nefericiri

By | iulie 6, 2012

În momentul de față abia aștept să termin facultatea ca să pot pleca din orașul ăsta uitat de lumea de calitate și să încep să fac absolut totul pe schinarea mea. Asta o să se întâmple peste fix 1 an de zile one way pr another.

în ultima perioadă, majoritatea persoanelor cu care am vorbit abia astepta să ajungă într-un anumit punct. Unii erau pe-aproape, unii foarte departe iar alții ajunseseră deja.

În cazul celor care mai aveau foarte puțin până la destinație pot spune că simțeam entuziasmul emanat. În cazul celor care ajunseseră deja… Nu prea erau fericiți. De ce? Nu știu, dar pot bănui.

În cazul unora presupun ca nefericirea era cauzată de lucrurile pe care le-au ratat pe drum. E clar că trebuie să muncești pe rupte dacă vrei să realizezi ceva măreț. În cazul altora motivul consta în așteptările prea ridicate pe care și le setaseră. De asta ziceam eu că mă aștept mereu la ce-i mai rău și încurajez lumea să facă la fel.

Pe de altă parte presupun că alt motiv ar fi faptul că mereu privim și plănuim mai departe, mai sus. Din cauza asta când atingem un milestone știm că mai avem a long way to go și nu ne bucurăm de reușită. Trăim în viitor pentru că simțim că prezentul nu ne oferă mare lucru.

Asemănător și în relații, mereu mă feresc să fac planuri pe viitor. Când o aud pe ea zicând că „Da! O să mergem și-o să facem și-o să dregem!” deja mă aștept să nu se mai întâmple lucrurile respective. Până acum nu m-am înșelat și știu că se poate ca problema să fie la mine.

”The Dalai Lama, when asked what surprised him most about humanity, he said:

“Man.
Because he sacrifices his health in order to make money.
Then he sacrifices money to recuperate his health.
And then he is so anxious about the future that he does not enjoy the present;
the result being that he does not live in the present or the future;
he lives as if he is never going to die, and then dies having never really lived.” Sursa.

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 37 de abonați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *