Vrei să-ţi iei pisică? Sper că eşti pregătit!

By | octombrie 29, 2014
pisica necazuri cute

Nu ştiu câţi dintre voi au mai avut animale de companie cu blană. În cazul meu, Veta e prima. Şi decizia a fost oarecum impulsivă: într-o joi am hotărât „fck it! îmi iau mâţă!” şi joi seara o aveam acasă. Nu, nu am fost sub nicio formă pregătit.

Să fim înţeleşi. Primul meu animal de companie a fost un sticlete. Mi l-a adus tata în colivie, când aveam vreo cinci – şase anişori, înainte să se nască frati-miu. Mi-l amintesc şi acum: micuţ, albăstriu cu nişte alte culori, cu aripi, pene şi fricos. Bă, nenorocita de pasăre nu voia să stea s-o mângâi. Eu voiam s-o iubesc! Ea mă respingea. Fir-ai a dreacu’!

Seara, când ai mei erau prin bucătărie sau ceva, am zis că mă duc să iubesc pasărea. Şi ea nu voia să stea să primească iubirea mea. Şi atunci am zis s-o coţcăi printre gratii până o prind. Şi pac! Am prins-o de coadă într-un final şi am tras-o aproape cu atâta dragoste, încât am rămas doar cu penele din coadă în mână. A doua zi, mama mi-a pus-o într-o cârpă şi am îngropat-o în spatele blocului.

Când am crescut, mi-a fost imposibil să mă bucur de o pasăre sau câine/pisică: frati-miu era alergic cam la orice. Aşa că prin vara lui 2012, tipul care mă tatua mi-a făcut cadou o tarantulă mică. O geniculata în vârstă de câteva săptămâni. Am botezat-o Cerasela. Era mică şi albă ca un gândăcel de bucătărie albinos. O crescut boala încet-încet (acum haleşte viermi de 4-5 centimetri), dar când m-am mutat am lăsat-o fratelui, acasă la mama.

Eh, în urmă cu câteva săptămâni mi-am luat mâţă. O cheamă Veta, are vreo patru luni.

De la 9 dimineaţă, până pe la 6 seara eu sunt la muncă. Ea doarme. La 10 noaptea, când mă ia somnul şi mă bag în pat, ea e argint viu. Aleargă în toată casă, se joacă cu tot ce prinde, sare pe mine, mă linge, mă muşcă. Mi-a dărâmat florile, mi-a rupt un raft la draper, mi-a sărit în cada cu apă, mi-a tras beşini de am crezut că s-o căcât lângă mine. Dracu’ de mâţă nici nu poate mieuna, scoate un chiţăit de zici că-i hamster şi ştie de fiecare dată când face ceva rău.

Nu poţi mânca cu ea alături, pentru că mereu mâncarea de pe masă va fi mai interesantă ca orice altceva. Nu mă pot pişa cu uşa deschisă pentru că fie mi se urcă pe pantaloni, fie sare pe marginea veceului să vadă ce-i acolo. Când ţi se urcă în braţe şi începe să toarcă şi să adoarmă în timp ce o mângâi te topeşti. Când îţi bagă lăbuţa în nas (sau gură, dacă eşti răcit) la şase dimineaţa… not so much.

I-am luat vreo cinci jucării, e fascinată de cearşaful de pe pat, de un stick usb, un puf de păr, de fermoare, de covoraşul din baie şi de telefon… când vorbesc la el. Şi mi se şopteşte în cască să nu vă luaţi de rasă, că cică sunt mai sensibile şi pretenţioase.

La capitolul bani, lucrurile nu stau atât de rău. Trebuie s-o vaccinez, are cineva idee cât o să mă coste? Pe la ce vârstă poate fi sterilizată şi ce se întâmplă dacă nu o sterilizez (având în vedere că nu va ieşi din casă)? Mâncare pentru pisici e mai bine să comand online, sau să iau de la petshop? Vreun nisip care să neutralizeze mirosul de căcat există? (fratemeleu, deci… dumnezeule!).

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 704 abonați

6 thoughts on “Vrei să-ţi iei pisică? Sper că eşti pregătit!

  1. Diana

    Felicitari! Te-ai ales cu-n virus greu de care nu mai scapi..odata ce ai avut ocazia sa te indragostesti de o patrupeda pufoasa, nu-ti mai trece!

    1. Nu iti recomand pastilele pentru perioada caldurilor – nici sa o lasi ne-sterilizata. Prima matza a familiei a avut cancer mamar 🙁 Se recomanda operatia de sterilizare dupa 6 luni (eu am ales sa o sterilizez pe a noastra la 1 an, sa fie matura – riscul a fost sa trecem prin cateva episoade de cantec pisicesc, dar mi-a fost teama sa nu fie prea mica)
    Pisicuta se reface destul de repede (a mea prindea muste dupa 2 zile 🙂 )
    2. Mancarea este foarte importanta – citeste ingredientele de pe cutiute si alege o mancare care nu are derivate din carne si porumb. Whiskas, Purina – foarte proaste calitativ , echivalentul unui burger McDonalds pentru om. Primul ingredient este cel care predomina, deci alege o mancare care are ca prim ingredient carnea (o pisica are nevoie de hrana cu grad mare de proteina). Porumul este cel care produce foarte multe alergii si alte probleme de sanatate… mancarea de calitatea costa un pic mai mult, dar ai un animalut sanatos..
    3. Pentru cutiuta alege un nisip care poate fi curatat cu usurinta (care atunci cand se uda, se strange intr-un bulgare usor de ridicat cu lopatica) Eu curat cutia pisoiului zilnic si total o data pe saptamana (spalata cu apa fierbinte )
    4. Pisicutele reactioneaza diferit la lapte. Unele il pot bea fara probleme, altele au probleme cu stomacul (si fac kk moale). Dar un pic de smantana , kefir, iaurt
    5. Perie pisicutul..invat-o de mica cu peria sa nu ai surprize mai tarziu.
    Cat despre alergatul de noapte..simplu..oboseste-o bine inainte de somn!
    Succes si sa va bucurati unul de celalalt!

    Reply
  2. Valentina

    Cum zice si Iulia, nu toate se ingrasa dupa sterilizare. E important sa aiba o dieta OK, sa nu ii dai prea multa mancare si sa faca miscare chiar daca sta doar in casa. Nu are cum sa se ingrase prea mult daca nu primeste prea multa mancare pentru nivelul ei de activitate.
    Alternativa cu pastilele nu e recomandata pe termen lung – adica daca ai o pisica pe care vrei s-o inmultesti dar nu anul asta, ii dai niste pastile, dar daca nu vrei s-o inmultesti niciodata, sterilizarea e cea mai buna. Pastilele ii pot face probleme de sanatate. Totodata o pisica in calduri e o priveliste neplacuta, sa nu mai zic de miorlaituri.
    Cu sterilizarea nu sufera decat putin dupa operatie, se reface intr-o saptamana. Apoi se va purta la fel ca inainte.
    Cu mancarea n-am parere, eu iau de la market.
    Cu nisipul idem, nu sunt sensibila la mirosuri, le schimb tava zilnic. Poate acum ti se pare ca miroase mult mai rau pentru ca probabil ii dai lapte. De aia si are gaze. Cand n-o sa-i mai dai lapte o sa-i treaca si besinile puturoase si probabil ca si fecalele vor mirosi mai putin intepator. :))
    Am avut mai multe feline de-a lungul timpului si n-au fost 2 la fel. Una singura a fost femela (o am inca) si doar la ultimul mascul am experimentat situatia cu besinile puturoase.

    Reply
  3. Iulia

    Este foarte bine sa o duci sa o sterilizezi. Nu toate pisicile au tendinta de ingrasare dupa sterilizare si nici mai lenese nu devin. Medicul veterinar pe care il alegi iti va raspunde la toate intrebarile si te va linisti. Mancarea pentru pisici poate fi luata de oriunde iti vine tie mai usor si nu, nu exista un nisip suficient de bun sa neutralizeze mirosul (compensezi si cu odorizante, parfumuri de camera, muulte). Sa-ti traiasca Veta si sa va intelegeti bine multi ani de acu incolo!

    Reply
  4. Oana Cristina

    De vaccinat te ajunge in jur de 100 de lei. Prima oara cand o duci ii face vreo 2 sau 3, nu mai tin minte exact, apoi cate unul pe an.

    Cat despre sterilizat… iti va face viata un chin cand intra in calduri. Daca o sterilizezi, se va ingrasa destul de mult dupa operatie. Exista in schimb si pastile pe care i le poti da cand este in calduri.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *