Ne-am ars și am rămas doar cu speranțe

By | decembrie 10, 2012

Problema e că speranța nu-ți cumpără de mâncare și nu-ți plătește facturile. Încerc să fiu blând acum și-am să spun că cei care au votat cu USL-ul au fost orbiți de aceleași promisiuni care se fac de vreo 12 ani încoace. Încerc să fiu blând pentru că nu vreau să fiu ipocrit; nici măcar nu am fost la vot pentru că ploua destul de tare și oricum aș fi pus ștampile pe toate personajele de pe buletinul de vot. Am zis că nu are rost să pierd juma’ de oră aiurea; da, poate am greșit, dar mă îndoiesc de greutatea votului meu în fața zecilor de mii de pensionari fără minte, senili și orbiți de căcat lucios.

George Buhnici – nenea ăla care are emisiunea despre gadget-uri la PRO TV, dimineața – are niște rânduri foarte bune, dar foarte triste, pe care am să le reiau aici:
„De vreo câteva săptămâni trăiesc cu o senzație foarte aiurea. Mă uit pe stâlpi, pe panouri și nu văd nici măcar o opțiune de vot. Politicienii de frunte au renunțat să îmi mai vorbească. Le dăm orășenilor niște neica-nimeni ca să voteze partidul, nu omul. M-am mutat cu buletinul în București de vreo doi ani dar votez necunoscuți doar ca să nu îmi las votul de izbeliște. În colegiul meu ultracentral nu am regăsit decât doi candidați mai de frunte. Un bețiv suficient și un plictisit suficient. Restul sunt niște personaje care nu au făcut nimic care să ajungă până la mine.
Și îmi dau seama cât de perversă a ajuns politica. Nu zic nimic nou, însă de data aceasta a depășit o graniță periculoasă. Parlamentul s-a câștigat pe promisiunea unor pensii mai mari și ajutoare sociale. Adică prin ajutorarea celor neproductivi. Liderii politici au ales demult să plece la sigur în colegii sărace, ușor de prostit cu promisiunea că îi vor scoate iar din noroi pe votanți ca apoi să se întoarcă la București și să îi uite încă patru ani. Până când vor schimba iar colegiul… De preferință undeva unde partidul ia scor mare ca să nu riște rușinea de a fi evaluați de niște oameni pe care i-au dezamăgit deja.
Nu vreau să par nesimțit. Am în familie oameni care supraviețuiesc cu greu dintr-o pensie pe caz de boală și un salariu mizer de primărie. Dar aș fi vrut ca partidele care au pornit la cerșit voturi în vremuri de criză să nu promită doar ”mai bine” pentru cei săraci. Nu așa ieșim din criză, împărțind sărăcia la și mai mulți. Vaca asta de care mulgem nu prea mai are lapte și nici carne pe sub piele. Asociațiile oamenilor de afaceri au ieșit public să spună că planurile propuse de toate partidele sunt gogoși umflate fără nici o acoperire. Nimeni nu spune de unde o să ia bani pentru pensii mai mari, salarii mai bune la stat, pentru sănătate mai bună, pentru educație etc. Nimeni nu spune că va face ceva ca să aducă în țara asta mică și săracă niște firme care să dea de muncă. Nimeni nu spune cu ce o să finanțeze autostrada pe care mi-a promis-o.
Aș fi vrut să văd un plan. O propunere. Ceva de genul ”www.proiectpentruromania.ro” (site-ul nu este înregistrat) unde să văd zece chestii realiste cu cap și cu finanțare. Ceva pentru firme mici și mijlocii, pentru profesioniști. Ceva în afară de creșterea sigură a taxelor cu care să plătim rate la creditele statului pentru bani de pensii.
E genul acela de zi în care îmi amintesc că puteam emigra de mai mult de trei ori. E o zi în care dezamăgirea pe care am așteptat-o ca inevitabilă a venit șontâc-șontâc dar sigur ca factura la curent. Mă uit la un film despre miniștri corupți și nici măcar nu îmi vine să zâmbesc. E ca și cum m-aș uita la desene animate prin comparație cu ce am văzut ca jurnalist.
Senzația mea este că urmează patru ani de liniște. O să fie liniște ca gerul. Noi știm bine liniștea asta. O liniște în care cei bogați vor ajunge și mai bogați iar săracii, mai lipiți.
CTP-ul spunea că e o zi cu vot din ură și că nimeni nu a câștigat cu adevărat. Vă dau doar o temă de gândire. Unde sunt demonstrațiile de bucurie cu zeci de mii de oameni în marile orașe ale țării ca la o schimbare adevărată, dorită de toți?”

Bonus: un tip fanatic merge să voteze cu USL, deși ar fi fost un lucru mult mai bun pentru omenire dacă ar fi stat acasă citind câteva cărți. Habar n-are să poarte o discuție în contradictoriu. Mi se pare corect, majoritatea este plină de oameni ca el și – lucru extraordinar de trist – de oameni și mai proști decât el.
Lm1UD

Poza vine via Vali Petcu, de pe Facebook.
Rândurile lui George Buhnici pot fi găsite aici.

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 704 abonați

One thought on “Ne-am ars și am rămas doar cu speranțe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *