Navigăm într-o bulă. Partea negativă a internetului orientat pe user

By | septembrie 29, 2013

Social-bubble
Într-un TED talk din 2011, nenea Eli Pariser evidenţia partea negativă a faptului că giganţii internetului pe care ne petrecem cel mai mult timp, Google şi Facebook doresc să înveţe cât mai multe despre noi pentru a ne putea oferi conţinut cât mai relevant cu putinţă. În următoarele rânduri am să redau perspectiva mea asupra acestei probleme, aşa că nu ar fi o idee rea să urmăriţi talk-ul original – click aci.

În urmă cu puţin timp mi-am luat un smartphone cu Android. (Orange sucks!) Încă nu-mi permit un plan de date care să-mi ajungă o lună întreagă, dar ţin telefonul cu wireless-ul deschis mereu când am la dispoziţie aşa ceva şi folosesc cât mai multe servicii Google cu putinţă (majoritatea chiar sunt mult mai bune decât alternativele). Treaba cu Google pe smartphone e că se sincronizează cu contul Google-ul pe care-l folosesc şi pe browser când sunt la laptop/comp, astfel încât îmi memorează tot comportamentul de la muzică, ştiri, vreme, locaţii, până la detaliul că prefer articole în engleză în detrimentul celor în română. Treaba asta are două tăişuri şi beneficii, la prima vedere, pentru ambele părţi: pe de-o parte, Google ştie exact ce fel de ad-uri să-mi arunce în meclă, pe de altă parte căutările mele sunt mult mai „eficiente”. Amu’, eu tind să cred că e o problemă de perspectivă la mijloc.

Acelaşi fenomen se petrece şi în cazul Facebook-ului. Pe lângă faptul că am ascuns din proprie iniţiativă posturile anumitor persoane, se pare că Facebook învaţă la fel ca Google. Astfel, am observat că postările altor persoane, postări pentru care nu am afişat vreodată interes, nu mai apar în news feed. Chestia e că asta se întâmplă doar când folosesc browserul de pe laptop sau comp, nu şi când folosesc aplicaţia de mobil. Se vede că Facebook a dat-o-n bară cu focusul pe mobile.

Amu’, atât Google, cât şi Facebook dau impresia că le pasă de chestia asta, motiv pentru care, o dată pe lună mi se aruncă în meclă nişte formulare de feedback, formulare de care nu se pare că se ţine cont.

În ceea ce priveşte Facebook-ul, soluţia, pentru moment, e simplă: mă conectez de pe smartphone şi văd absolut toate postările (news feed-ul perfect are nevoie de multă muncă). În ceea ce priveşte Google-ul, treaba nu e chiar atât de simplă, mai ales dacă eşti a dracului de curios.

Zilele trecute Google România o sărbătorea pe Maria Tănase, la 100 de ani de la naşterea ei. Am vrut să văd ce doodle e pe google.com. Mumu! Am încercat haptişpe feluri şi nu am reuşit să accesez google.com. La Google News, pe lângă filtrele pe care mi le-am selectat singur, Google îmi vâră în meclă alte ştiri pentru că are impresia că doar asta mă interesează. Când vine vorba de muzică, tind să cred că YouTube-ul nu învaţă nimic…

Eu cred că suntem capabili să alegem singuri ce vrem să citim şi ce nu. Ei bine, strategia acestor doi giganţi nu ne obturează cumva orizontul? Sunt ferm convins că sunt extrem de multe informaţii pe care le-am ratat pentru că Google sau Facebook au considerat că nu sunt interesat de aşa ceva.

În 2013, media nu ar mai trebui să aibă redactori şefi care decid ce informaţie merită citită şi care nu. Da, nu mai are redactori şefi umani, căci au fost înlocuiţi de algoritmi. Ar trebui să fim atenţi la cum va evolua această treabă.

În caz că rândurile astea nu fac prea mult sens pentru tine, te sfătuiesc încă o dată să vizionezi TED talk-ul lui Eli Pariser.

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 703 abonați

One thought on “Navigăm într-o bulă. Partea negativă a internetului orientat pe user

  1. Pingback: Cât de bune sunt ad-urile prin Facebook | Proștii sunt mai fericiți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *