Moaştele lu’ Brâncoveanu, la Galaţi

By | noiembrie 26, 2014
galati daniel brancoveanu

Nu ştiu dacă realizaţi asta, dar cele mai noi moaşte din România vin, în premieră, la Galaţi. Hai să vă zic de ce o să fie evenimentul cu cea mai mare prezenţă din sud-estul României.

Miercuri, adică azi, la ora 15,00 începe paranghelia. Nu reuşesc să găsesc ceva raţional în faptul că moaştele lui Brâncoveanu vor pleca de la Universitate, în pelerinaj, până la Catedrală. Anyway, aici lucrurile vor deveni şi mai faine: Prea fericitul şi mult iubitul Daniel îi va aştepta pe credincioşi, promiţând o veritabilă baie de mulţime. Aveţi grijă la portofele că vine şi duhu’ sfânt cu el şi se zvoneşte că ar fi cam şmangliu.

Până duminică, doritorii vor avea ocazia să facă schimb de bale între ei, să frece cardurile şi portofelele, chiloţii şi pozele, de racla cu oasele lui Brâncoveanu. Acum, un detaliu pe care nu-l cunoaşte lumea, este că în cursul nopţii de marţi spre miercuri a apărut o neplăcere logistică, iar la Galaţi va ajunge doar pula lui Brâncoveanu (ce mizerabil sunt!).

Fireşte că Daniel va inspecta şi noua vilă a lui Casio.

moaste daniel

Fun fact!

Vorbeam azi cu Victor Cilincă, la o cafea, despre treaba cu oasele astea plimbate prin ţară. Din câte am înţeles, toată povestea cu „Constantin Brâncoveanu şi fii săi au fost ucişi de otomani şi pentru că au refuzat să renunţe la credinţa ortodoxă” a fost scrisă de către o sursă ortodoxă. Aşa cum am scris eu poveşti cretine când eram fără job, mai acum câţiva ani.

În realitate, Brâncoveanu era supranumit „Altîn Bei sau Prinţul Aurului de către otomani” pentru că îi plăcea haurul mult şi era zgârcă. Cică ar fi vrut să impună taxe suplimentare asupra populaţiei (de ce mi se pare mie o chestie de actualitate?!) ca să nu plătească bani către otomani din portofelul lui, moment în care sultanu’ o zis „Halt!” şi l-o tras la socoteală. „Bă, fmm! Se rebelesc ăia, 10-n plm!”. Fireşte, Brâncoveanu fu de genul „Batman! Batman!” aşa că s-o ales cu ceva metalic la ceafă şi urări de „hai să trăieşti 1.000 de ani în poze!”.

Daniel nu e prost, ştie că trebuie să mai aducă ceva nou în peisaj. Adică, dacă băleşti o dată pe SF Andrei şi nu-ţi intră nimic pe card nu-ţi mai vine să mai stai la coadă anul următor încă 6 ore. Aşa că acum ai oportunitatea de-a băli pe altul, PĂ PRINŢUL HAURULUI, mâncaţi-aş! Dacă nici ăsta nu-ţi bagă pe card…

E minunat! Vor fi mii de o(amen)i, eu îi voi filma de la balcon şi-i voi face cu mâna lui Casio în timp ce şoferii vor trebui să ocolească una dintre cel mai intens circulate străzi a Galaţiului.

 Pamflet, trataţi-l ca atare.

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 703 abonați

2 thoughts on “Moaştele lu’ Brâncoveanu, la Galaţi

  1. profuldereligie

    ai grija baiatule! nu poti sa iti bati joc de atata lume. pe langa faptul ca habar nu ai ce inseamna asta. vezi sa nu patesti ceva si sa iti para rau toata viata. stiu ca vei rade cand citesti dar poate va veni timpul cand te vei gandi ca cineva te-a atentionat. esti liber! ganddeste!!!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *