Mamă, tată, nu e vina voastră!

By | noiembrie 3, 2014
vot alegeri ponta

Pentru cei care nu ştiu, sunt pe jumătate oltean, pe jumătate moldovean. Mama e dintr-un sătuc mic de la limita judeţelor Vâlcea şi Olt, iar tata e de undeva de prin Bacău. Cu toate astea sunt român şi nu tocmai fericit.

Mai acum vreo patru ani de zile, când îmi căutam de muncă în disperare, am ajuns să dau vina pe ai mei. Ei s-au cunoscut la Bucureşti. Tata şofer de TIR, mama croitoreasă la ditamai fabrica de textile. Abia după ce el s-a hotărât să nu mai umble drumurile aiurea şi să se facă mecanic auto s-au mutat împreună. În gazdă, nu chirie, într-un apartament al familiei Popescu din Bucureşti, la etajul 15. Sună a clişeu, dar asta-i realitatea.

E clar că mediul ăla nu era tocmai favorabil pentru a întemeia o familie. Aşa că bunicii, părinţii (adoptivi) lu’ tata, le-au sugerat să vină la Galaţi, să stea cu ei în apartamentul confort unu, cu trei camere, pe care-l primiseră după ce comuniştii le demolaseră casa pentru a construi o fabrică. Nu ştiu dacă anul era 1987, nu m-a interesat vreodată dacă am fost conceput la Galaţi sau la Bucureşti, dar ştiu că Revoluţia i-a prins la mal de Dunăre. Mama casnică, tata mecanic auto, eu un an şi cinci luni.

Erau vremuri bune după revoluţie. Ţin minte că plecam în concediu câte-o lună întreagă. Două staţiuni la munte şi o săptămână la Oltenia. Şi-apoi situaţia s-a împuţit treptat. Concediile s-au rezumat la ieşiri la mal de Dunăre sau grătare la Pădurea Gârboavele. Apoi am vândut maşina şi concediile au dispărut.

Şi i-am învinuit pe ei. Pentru că suge să fii tânăr cu posibilităţi modeste în România. E a dracului de nasol să porneşti pe drumul maturităţii cu şansa a treia. Fireşte, altora le e şi mai greu decât mi-a fost mie.

Nu mă plâng, m-am descurcat cât de cât, cu toate că doar eu ştiu cât de greu a fost – dar a meritat în oarecare măsură, m-am călit.

Da, încă trăiesc în partea „comunistă” a României. Oamenii parcă au ochelari de cal, rar vezi gălăţeni prietenoşi, corupţia e la tot pasul. Dar nu e vina alor mei. Nu aveau de unde să ştie că va fi aşa. Forţele care au decis totul au fost cu mult peste ei.

Mamă, tată, nu e vina voastră. Nu e vina voastră că nu aţi avut opţiuni. Nu e vina voastră că toţi care s-au dat mari conducători înfăptuitori s-au dovedit a fi şobolani de apă adâncă. Nu e vina voastră că Durbacă a avut buzunare fără fund. Nu e vina voastră că Iliescu v-a păcălit. Chiar mă simt bine când vă mai dau un ban, un bon de masă. Şi cred că pot mai mult, am să vă scot din cocina asta de oraş. Aţi crescut copii ok, cu toată modestia, ăla mic mai bun ca mine.

Nici de-aici încolo nu o să fie vina voastră. Ca voi mai sunt mii, poate chiar – sper eu – sute de mii. De-aici încolo va fi vina noastră, a celor care reprezentăm viitorul, dacă vom păstra comunismul în România încă cinci ani sau dacă vom termina ce a început generaţia voastră în ’89.

Al vostru copchil tâmpit.

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 703 abonați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *