Mahala vs „la centru”

By | noiembrie 25, 2014
mahala

Mi-am petrecut primii 25 de ani în unele dintre cele mai prost văzute cartiere din Galaţi: Micro 40 şi Micro 39 B. Amu’, că stau la centru de ceva timp, cred că e timpul să trasez nişte avantaje şi dezavantaje.

Mahalaua

Mahalaua a fost grozavă – în oarecare măsură – pentru mine. Am avut o copilărie cretină, plină de banalităţi. Bătăi zilnice când eram plod, urcat în copaci, spart geamuri, spart geamuri cu mingea, făcut mişto de babe/moşi, jucat prinselea prin tot cartierul – au fost doar câteva chestii faine. Că îmi mai fura câte-un discriminat banii din când în când, că mai vedeam o bătaie în toată regula, cu săbii şi topoare, erau toate „parte a farmecului”.

Mahalaua avea consignaţii la colţ de bloc – preţuri bune – şi viaţă oricând. Mahalaua avea piaţa aproape, supermarketuri – mai nou mall – şi mijloace de transport. În mahala, vara, se mâncau seminţe şi se stătea la gargară cu curul pe bordură până spre dimineaţă. Poliţia trecea doar să te salute.

Mahalaua era departe de centru. Făceam minim juma’ de oră până la muncă şi mă enerva să zic „ies în oraş”. Mahalaua era mizerabilă şi plină de maidanezi.

Încă e.

La centru

Fac 10 minute cu autobuzul până la muncă şi 20 pe jos. Cel mai apropiat magazin e la minim cinci minute de mers pe jos. Sunt doar două supermarketuri în zonă – Profi şi Penny – având oferte de căcat şi preţuri diareice. Cunosc doar o mână de oameni: colegi de muncă sau cunoştinţe random. Îmi ia minim juma’ de oră să ajung în mahala.

Pot sta afară până vreau eu. Faleza Dunării e la 10 minute distanţă şi-o văd pe geam. Biserica nu mai este lipită de geamul meu, nu mai sunt trezit de clopot duminică la 07,00 şi nici nu are boxe JBL prin care se „concertează” live. Nu trebuie să mă strecor printre băjeţi ca să intru în scară şi de multe ori am dormit cu uşa de la intrare deschisă (chestie nu tocmai ok, căci se cam dă iama în găini prin zona asta).

Dacă vreau să merg spre 19/39 am de mers până la autobuz 10 minute. Nu sunt câini maidanezi, dar nu am văzut niciodată mâţe mai mari ca astea din cartierul ăsta. Bine că nu am maşină, că parcatul, seara, ar fi fost un adevărat iad.

Viaţa la centru e mai scumpă ca la mahala, dar văd Dunărea în fiecare dimineaţă fără ceaţă.

Asemănări

Pungile cu gunoi aruncate în tronson, câcaţi de câine în mijlocul trotuarului, maşini bengoase, mizerie generală, discriminaţi, şanţuri eterne lăsate fix ca dracu’, mii de discriminaţi.

Şi-or mai fi şi altele, da’ să mor de pot vizualiza toate aspectele pozitive şi negative. Mai e careva în situaţia mea?

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 703 abonați

One thought on “Mahala vs „la centru”

  1. Diana

    Tot la asemanari: babe si mos care te „mananca de fund” cand treci pe langa ei; zgomotul masinilor de pe bulevardul principal; sirena de la salvare…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *