Proaspăt posesor de phablet HTC, îmi face cu ochiul o Lumia

By | iulie 29, 2014

În urmă cu o lună de zile v-am cerut ajutorul pen’ că îmi era greu să mă hotărăsc ce smartphone să cumpăr. Nici nu mai țin minte dacă a spus careva „da, bă, ia-ți HTC 816, e cea mai bună alegere!”. Eu asta am făcut, deși era și cel mai scump din listă. Între timp am aflat de ce e în stare, am fost nevoit să-i mai cumpăr câteva accesorii… Dar îmi face cu ochiul seria Lumia din ce în ce mai tare!

Despre monstrul 816

Îmi place ecranul la nebunie – e foarte clar și redă culorile cu precizie (pentru ochiul meu, firește). Am loc să umblu cu două degete fără probleme, având diagonala de 5,5 inchi.
Îmi place că nu s-a înțepat nici măcar o dată, deși l-am frecat de l-au luat dracii în prima săptămână.
Îmi place Boom Sound! Se aude mai tare și mai bine decât la laptop. În căști e aceeași poveste, nici nu le pot da la maxim, dar mă cam dor urechile din cauza formei.
Îmi plac modurile de economisire a bateriei. Îl scot de pe power saver doar când mă joc (o oră, cel mult două) și intră singur în extreme power saver când ajunge la 15 la sută, ca să-l pot folosi încă vreo patru ore dacă nu am unde să-l încarc.
Îmi place că nu se încălzește nici după două ore de Most Wanted.
Îmi place cât de bine face poze camera foto, atât cea de 13 mega-pixeli, cât și cea frontală, de 5.

Nu-mi place că bateria nu mă ține mai mult de 48 de ore (știu, mă alint) la o utilizare moderată, fără jocuri, cu 3G/wifi activat mereu. Nu-mi place că e lucioasă carcasa din spate și vara, când îți transpiră mâinile, îți alunecă destul de ușor. Nu-mi place KitKat! Îl urâsc! Nu pot copia nimic dintr-un dosar în altul folosind telefonul și nu pot muta din memoria telefonului pe cardul SD nici măcar o melodie. Nu-mi place că memoria internă se duce extrem de repede (din 8GB, ai la dispoziție sub 4GB). Nu-mi place BlinkFeed, mi se pare inutil, nu l-am folosit nici măcar o dată. Nu-mi place aplicația pentru fotografii… e enervantă și alta mai ok nu am găsit.
Nu-mi place dimensiunea. Efectiv, e cât o tabletă și e greu să îl faci să încapă în buzunar. Iar când reușești, dacă nu ai curea, cam vrea să te lase în curu’ gol.

De ce îmi face cu ochiul Lumia

Am văzut cât de bine se mișcă seria asta de la Nokia și am realizat că nu prea sunt gamer. De-asemenea, am realizat că e enervant să fii nevoit să cauți folie pentru că ecranul tău nu are protecție. Camera foto… aplicațiile pe care le oferă cei de la Nokia/Microsoft pentru post-procesare foto sunt extraordinar de superbe și mi le doresc. Pe partea de calitate – mno, niciodată n-o să-mi permit o Lumia cu camera de 41 de mega-pixeli – dar am observat că o rezoluție de 8 mp de pe Lumia se poate pișa lejer pe cei 13 de pe androizi.
Din câte știu, autonomia pe Lumia e destul de bună dacă știi să-l aranjezi cum trebuie.
Diagonalele sunt normale – nu palete, ca androizii (inclusiv ăsta al meu) – cu excepția rachetei de tenis, Lumia 1320.
Design-ul. Pur și simplu ador design-ul Nokiei Lumia 925. E superb telefonul ăla.

Și da, aș da la schimb HTC 816 pe Lumia 925.

Dar îmi imaginez că asta n-o să se întâmple așa că urați-mi noroc!, voi încerca să pun un cyanogen mod pe HTC. Ceva sfaturi? Sunt nub.

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 37 de abonați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *