Suntem un popor de jurnalişti şi pricepuţi

By | ianuarie 26, 2015
a belit

Înainte să citeşti aceste rânduri încearcă să defineşti un lucru, răzpunzând la o întrebare banală: cel care lucrează/scrie pentru un ziar/televiziune/site/cancer (gen comisarul.ro sau stiripresurse.ro) este jurnalist doar pentru că face asta sau capătă „calitatea” de jurnalist după ceva timp şi materiale mişto?

Nu mai ţin minte cui îi spuneam la un moment dat că nu mă consider jurnalist. Da, lucrez la un ziar. Scriu şi în ediţia fizică, şi în cea online, dar sunt responsabil de cea din urmă – în care am investit o grămadă de timp şi nervi până în prezent. Nu sunt miezu’ din dodoaşcă şi chiar nu mă consider un zeu, motiv pentru care rândurile care urmează nu reprezintă punctul de vedere al unui jurnalist sau mai ştiu eu ce şef, ci a unui tânăr care nu e sigur că îşi doreşte să activeze pentru tot restul vieţii în breasla asta.

Mă confrunt zi de zi cu oameni care sunt total paraleli cu tot ce implică un ziar şi mecanismele aferente. Unii dintre ei nu au nicio treabă cu realitatea, dar asta e altă poveste. Ceea ce mă uimeşte cel mai tare e tonul pe care-l adoptă oamenii ăştia în comentarii. Pentru cei care nu ştiu, ediţia digitală a ziarului la care lucrez are, în medie, undeva la 80-100 de reacţii scrise pe zi. Cea mai întâlnită atitudine este „ziaristu’ x e o mizerie şi nu are nicio treabă cu jurnalismu’, din motivu’ ăsta ziaru’ e un chişat pe zăpadă”. Fireşte, nu sună aşa, ci au în componenţă sintagme mult mai jegoase.

Şi de fiecare dată când invalidez un astfel de comentariu stau şi mă întreb: cât de nasoală a fost viaţa unui astfel de om?, dacă voia să devină jurnalist ce l-a oprit?, dacă ştie cum se fac lucrurile în domeniul ăsta, de ce nu îşi dă demisia de la locul actual de muncă?. Mă rog, exagerez, de cele mai multe ori reacţia mea sună de genul „ce idiot!”. Apoi, respectivul, care a folosit atacuri la persoană şi injurii, care l-ar califica cu uşurinţă drept Mercedesa sau Paris, revine cu „de ce îmi ştergi comentariu, bă comunistule, băga-mi-aş… mă-ta… morţi”. V-am zis cum înţeleg oamenii de rând libertatea de exprimare.

Dacă sunteţi pe interneţ de cel puţin doi ani, deja aţi observat – nu neapărat şi realizat – faptul că românul, în general, se pricepe la orice. Evident, lucrul ăsta e valabil doar atunci când mediul de exprimare este internetul. În viaţa reală, Herculii şi amazoancele au alte „îndeletniciri”. Mi se pare amuzant, şi trist în acelaşi timp, că majoritatea reacţiilor negative şi injurioase a acestor oameni sunt generate de faptul că opinia lor personală este contrazisă de modul de împachetare al subiectului. Plusez aici şi cu faptul că mulţi dintre ei nici nu citesc textul, formându-şi o opinie fermă după „lecturarea” titlului.

Mă refer în special la oamenii ăia care „nu-i aşa, stai să-ţi spun eu cum stă treaba!”.

Am auzit, la un moment dat, cum un om care fusese în Nigeria pe vremea lui Ceaşcă le povestea altora cum stăteau lucrurile atunci, acolo. Un altul, care asculta, fiind de vreo zece anişori în perioada lui Ceauşescu, l-a întrerupt şi l-a contrazis ferm: „Nu-i aşa, hai să-ţi spun eu cum e în Nigeria!”.

Şi mai e un aspect vital: doar pentru că umblă vorba în târg că X face nu-ştiu-ce cu Y, nu înseamnă că presa poate scrie despre asta. Din câte ştiu eu, o informaţie trebuie verificată şi trebuie să fie bazată pe dovezi clare, în mod contrar se ajunge la stiripesurse.ro, comisarul.ro şi la judecată. Ce fac Antena 3, România TV şi-alte posturi TV de căcat nu e jurnalism, e mizerie. Din punctul meu de vedere, ziarele nu ar trebui niciodată să ţintească spre asta.

Ziarele sunt pe moarte, dar încă mai au un cuvânt de spus. Jurnaliştii n-or mai fi ce-au fost odată, dar nici contextul nu mai e acelaşi. Vremurile s-au schimbat, ăia răi sunt mai inteligenţi, iar noi, ăştia de rând, în loc să ne respectăm unul pe altul şi meseriile pe care le practicăm – de cele mai multe ori, neplătiţi cum se cuvine – ne băgăm mădularele, chiar dacă nu avem, unul în celălalt.

Chiar dacă înţeleg cum se sapă cu lopata un şanţ, nu am să-i spun niciodată unui muncitor „Nu aşa, stai să-ţi arăt eu cum se face!”. Chiar dacă înţeleg ce înseamnă şi cât de greu e să predai o materie la 30 de copii nesimţiţi, rareori am să-i spun unui profesor „Ce de căcat eşti!”. Înţeleg frustrarea şi dorinţa de a vedea jurnalism justiţiar, genul care dă preşedinţi jos din fotoliu şi aduce salarii duble la toată populaţia, dar atât timp cât nu daţi dovadă de minimum de inteligenţă şi bun simţ vă voi invalida comentariile de căcat.

Cu aproape zero respect,
comunistu’ de serviciu.

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 37 de abonați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *