Hai să facem presă! Iuhuuu!

By | ianuarie 15, 2015
titlu idiot

Lucrând în domeniu şi nu chiar, am un loc „privilegiat” de unde văd cum se luptă să supravieţuiască presa din România. Cauzele sunt foarte multe şi complexe, nici nu mă voi strădui să le înşir.

Dar, băi, această „presă”…

Sunt voci care susţin că ar fi concurenţă pe segmentul ăsta în Galaţi. O fi. Cu părere de rău, mă declar profund dezamăgit de cititori şi nu numai.

Nu spun că sunt perfecţiunea întruchipată şi zeul tuturor zeilor, din curul căruia curge licoarea vieţii şi din gura căruia iese cuvântul universului, dar urăsc tare de tot ştirile făcute dintr-un comunicat de presă, folosind stilul Veorel Ponta.

Se dă această ştire care mi-a provocat un orgasm atât de intens încât nu ştiu cum am să ies pe stradă, că-s ud tot: Galaţiul e pe locul opt în România în materie de conturi de Facebook (da, „8” se scrie cu litere, aşa-i în limba română). Şi se dau acolo date şi alte cele – irelevante. Fireşte că e vorba de un comunicat de presă al ălora de la Facebrands. Autorul, are şi texte serioase, nu e vina lui că se citesc astfel de căcaturi.

Dar hai să ne uităm la date: Galaţiul are 152.040 de conturi de Facebook conform acelui articol, publicat pe 15 ianuarie 2015 – aşa scria în comunicatul de presă, l-au primit, select cu mausu, ctrl + c, ctrl + v.

Şi-amu să dăm un search. Pe galateni.net, DCP, pune informaţii relevante. Din postarea asta, din 6 august 2014, aflăm că numărul de utilizatori de Facebook era de – hopa-tit! aţi ghicit! – 152.040. Nu e vina autorului, e vina ălora de la Facebrands. Dar dacă dădea un search şi verifica informaţia, nu era treaba mai frumoasă? Ar fi realizat că e vorba de o goangă stupidă şi ar fi putut să investească timpul în altceva.

Nu există argument care să justifice faptul că în august 2014 erau 152.040 de gălăţeni pe Facebook şi câteva luni mai târziu FIX tot atâţia.

D-aia ne stingem ca un balon de cur şi-am ajuns să ne critice Fănel, cocsarul de rezervă de la buda comunală. Numa’ zic, nu dau cu parul.

Follow me

Adi

Galatean de 29 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 758 de abonați

One thought on “Hai să facem presă! Iuhuuu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *