Grădina Zoologică de la Gârboavele vs. Grădina Zoologică din Galaţi

By | august 12, 2015
nutu camataru

„Grădina Zoo – de la un proiect blocat, la unul de succes”, spunea unicul preşedinte CJ, doctorul Bacalbaşa, în urmă cu o lună de zile, în raportul pe trei ani de activitate. Opulenţă macsimă de 3,3 milioane de euro. Acum, dacă tot s-a deschis, cred că este oportun să o dau pe aia cu „huăăăă! Galaţiul nu are apă şi voi faceţi grădină zoologică??? huuuăăă! să vină DNA, SRI, SPP şi Inspectoratul Şcolar! Ruşineeeee!”.

Glumesc

Oricât de mult aş vrea să mă bucur de faptul că – iată! – după ani de zile, Galaţiul are din nou Grădină Zoologică – şi Muzeul Satului, chiar! – nu mă pot abţine să nu privesc lucrurile pragmatic.

Distinsul doctor Bacalbaşa, ajuns preşedinte al Consiliului Judeţean, se laudă cu această mare realizare ca şi cum ar fi descoperit/inventat maşina care merge pe bază de aer. După cum spuneam şi în introducere, proiectul a halit 3,3 milioane de euro şi a fost finalizat într-un timp record… de patru ani?  Peste 1.400 de zile au fost necesare pentru a se construi nişte condiţii decente, ca acele coteţuri să poată fi numite, împreună, grădină zoologică.

Lălăiala veşnică

Mi-a plăcut la nebunie cum termenul de finalizare al lucrărilor a fost lălăit an de an. Bine, nu cred că ar fi trebuit să ne aşteptăm la altceva, căci Tancrad s-a ocupat de lucrări. Mă rog, poate sunt bulangiu, poate Tancrad nu are nicio vină. Desigur, sunt ferm convins că lălăiala asta nu are nicio legătură cu faptul că mai e puţin şi vin alegerile. Auzi tu, după ce au terminat toată treaba, au realizat că le trebuie gard de jur împrejur. Hah!

Cele mai privilegiate animale din Univers sunt la Galaţi

Sunt ferm convins că internetul a uitat. Cea mai ieftină cuşcă din noua Grădină Zoologică – din noul Galaţi, mă rog, nu chiar, că e la Gârboavele – a costat aproape 90.000 de lei noi. În lei vechi, asta înseamnă 900.000.000. Având în vedere că trebuie să existe condiţii decente, cred că e preţul corect. Apoi a venit rândul maimuţelor, care, cel mai probabil, îi plac cuiva tare mult şi îi amintesc de propria persoană. Maimuţele din Grădina Zoologică de la Gârboavele au o cuşcă de „jmecherie cu dublu jm”. Opulenţă a la Casio, la un preţ de numai 2.170.281 de lei noi. Adică, în monedă normală, 400.000 de mii de euro. De adăpostul leului nu vreau să mă iau – deşi a costat peste 1.000.000 de lei noi – că mi-e teamă să nu se reactiveze lumea, amintindu-şi de treaba cu Cecil. Avem şi noi un medic stomatolog în Galaţi – îl ştie toată lumea – şi sunt ferm convins că-i place vânătoarea de lei. 🙂

Nici animalelor nu le place de Suleyman

A fost o fază care ar fi trebuit să-l pună pe gânduri pe falnicul lider care a reuşit să „transforme apa-n vin” în ceea ce priveşte Grădina Zoologică. Nu ştiu dacă absolut toate animalele de acolo comunică între ele, dar tind să cred că până şi râmele i-ar fi aplicat lui Suleyman fix aceeaşi manevră ca tigruţul Todo. Sunt ferm convins că după ce a văzut că tigrul l-a capsat pe Spiderman, leul şi-a dat demisia din poziţia de rege la grădinii zoologice. „Cois, bravo, mă dezmoştenesc singur. Nu am putut să fac ce ai reuşit tu. Trebuie să mă gândesc la generaţiile ce vor urma”, i-a spus leul lui Todo.

E la mama dreacu’!

Bine, amu’, să fim înţeleşi, asta e o părere personală: Grădina Zoologică de la Gârboavele e fix la mama dreacului! De unde sunt acum, până la Pădurea Gârboavele sunt fix 18 kilometri, conform Google Maps. Fireşte, noua Grădină Zoologică va beneficia de transport în comun. E vorba de o firmă privată, care va asigura drumul pentru cei săraci şi trişti – ca mine – cu un microbuz, din două în două ore. Sunt ferm convins că e o pură coincidenţă faptul că firma privată, neoficial, e a senatorului Marin. O să fie sublim! Mai pariază cineva pe faptul că se vor da bilete călătorilor doar joi, în ziua deschiderii?

Grădina Zoologică din Galaţi

Vreau să ajung măcar o dată la Grădina Zoologică de la Gârboavele, sunt tare curios cum arată şi ce s-a făcut de 3,3 milioane de euro. Dar până oi reuşi să fac asta, mă delectez cu Grădina Zoologică din Galaţi. Ni ce animale am observat în toată splendoarea:

– cioara „gospodară” – nu-i place munca, dar se reproduce mai ceva ca peştele. se hrăneşte din ajutor social şi adună bidoane de plastic din tomberoane. specia de Galaţi poate fi observată cărând fie în spate, fie în cărucior/căruţă un sac mare. are un iz aparte, o mireasmă de sconcs.

– cioara ciorditoare – deşi numele acestui animal poate fi considerat cu uşurinţă pleonasm, specia este cât se poate de reală. deşi nici acestei specii nu-i place munca, ea nu-şi adună averea din gunoaie, ci din buzunare/maşini/case. poate scoate şi sunete, cel mai cunoscut fiind „da’ ce-am făcut, şefu?”

– peştele gras – această specie încă reprezintă o enigmă pentru cercetătorii ANAF. aceştia abia acum vor să afle prin ce metode reuşeşte peştele gras, cunoscut şi ca „ceafalata”, să conducă bemveu alb de 100.000 de euro.

– o multitudine de rase de câini – este o senzaţie minunată să pleci spre muncă şi să-l vezi pe Pufi cum arde o pleaşcă maro în mijlocul trotuarului, în timp ce un alt homo sapiens vorbeşte la telefon.

– porci – o specie fascinantă de animale care îşi poate schimba aspectul astfel încât să crezi că sunt oameni. în realitate, tot ce ştiu este să bea bere la pet în public, să se pişe pe garduri, să rumege seminţe şi să urle pe stradă.

– fâslari – această specie de măgar se trage dintr-o zonă numită Mârlea, cunoscută şi ca „din vârful dealului”. deşi pare om, îi lipseşte bunul simţ, se manifestă ca porcul şi are caracteristicile unui dragon, căci îi place să doarmă pe o comoară. prezintă burtă generoasă şi a fost observat în fruntea demonstraţiei PSD de la alegerile de anul trecut.

– oi – ai crede că Galaţiul este dominat de câini maidanezi (pe care, culmea, nu i-am menţionat până acum), dar te înşeli. specia de animale cea mai numeroasă este oaia. reuşeşte să se mulţumească cu gogoşi, găleţi şi pixuri, cu ocazia fiecărei campanii electorale şi apoi face foamea şi înjură timp de patru ani de zile. iarna tremură de frig în casă, iar vara se curăţă în Dunăre sau la ţâşnitorile din parcuri.

Complexul Zoologic de la G-uri

Există şi un complex cu animale în Galaţi, dar nu vă sfătuiesc să mergeţi acolo. E vorba de zona G-urilor, din Micro 19, loc unde se zvoneşte că ar locui şi cai în garsoniere. Nu ştiu, nici nu vreau să pun piciorul pe-acolo. Dacă nu credeţi că e cea mai sălbatică zonă din Galaţi, sau dacă vreţi adrenalină, vă puteţi cumpăra o garsonieră acolo cu doar 4.000 de euro – are şi WC! Iar dacă mai adăugaţi un 500 de euro, puteţi cumpăra o garsonieră cu tot cu başcă.

Grădina Zoologică din Galaţi e fix aici, în jurul nostru. Biletul e moacă, iar programul e non-stop.

Mă rog, parcă la Grădina Zoologică de la Gârboavele sunt ceva lei de cămătar, chestie la care e greu tare să spui pas!

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 37 de abonați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *