Generația asta are nevoie de o revoluție!

By | noiembrie 1, 2011

Aruncăm o privire și la întreaga lume?

„Orice generație are nevoie de o revoluție!” – citatul îi aparține lui Thomas Jefferson, tipul care a scris Declarația de Independență și a pus bazele democrației. Evident, pentru noi, românii, conceptul de revoluție ne face puțin pielea de găină căci facem automat asocierea cu evenimentele de la 1989. Cred totuși că semnificația este puțin mai profundă și nu chiar atât de barbară sau primitivă.

În ultima perioadă, lumea își aruncă privirea spre inițiativa americană: Occupy Wall Street. În cazul în care nu ați fost destul de curioși să vedeți despre ce e vorba puteți vizita pagina asta sau vă pot spune eu pe scurt. Așadar mișcarea reprezintă o revoluție inteligentă deși sunt voci care spun că cererile nu sunt destul de clare. „Noi suntem cei 99% care nu vom mai tolera corupția și lăcomia celor 1%.” Prin 99% să nu se înțeleagă majoritatea, ci doar procentul care gândește proactiv și face și ceva clar în sensul ăsta. Știu, sună puțin politic din perspectiva românească dar tind să cred că nu este așa pentru că problema cea mai mare a lumii, în momentul de față, pare sa fie banul(sau lipsa lui concretizată prin lipsa locurilor de muncă), totul învârtindu-se în jurul unor tranzacții „godzilla-like”. Wall Street reprezintă o zonă din New York dar de fapt și de drept este locul unde aproape întreaga putere financiară a americii își face de cap. Da, ne afectează(vezi filmul Margin Call)!

Nu credeți că de ceva vreme conceptul de democrație s-a pierdut? Puterea nu mai stă în nici un caz în mâinile poporului ci în mâinile câtorva cu putere financiară exagerată. Nu ne pot impune drumul în viață dar au o foarte mare influență asupra lui. Scriu toate astea pentru că generația Millennials(noi, bă!) simte din plin această problemă. Dați un search pe wikipedia să vedeți cum este descrisă această generație(afectată/trasă în jos de problemele financiare globale). Revenind, sunt de părere că acești oameni extrem de influenți și-au asumat statutul de „untouchable”, lucru teribil de greșit. Conducătorilor ar trebui să le fie frică de cei conduși, nu vice-versa. Evident, nici nu vreau să aud de soluțiile primitive ce se tot vehiculează prin autobuze sau prin piață, unde duminică de duminică se adună toți pensionarii: „Merită împușcați!”.

Am simțit sentimentul de revoluționar pe pielea mea deși a fost, oarecum, o copilărie și trebuie să recunosc că e grozav să „înoți impotriva curentului”. Nu ne-am atins noi obiectivele pe vremea aceea, pentru că nu am gândit totul pe cât de mult trebuia, dar ne-am poziționat și am dovedit că nu suntem doar niște păpuși care tac și respiră.

Oare cum arată o societate justă?

Ați terminat de citit? Bun, căscați ochii!

Follow me

Adi

Galatean de 29 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 759 de abonați

8 thoughts on “Generația asta are nevoie de o revoluție!

  1. Mihai Tudose

    Suntem o tara de prosti si fricosi.
    Cei care au un pic de minte stau in casa si asteapta sa se rezolve lucrurile fara sa faca nimic, neavand pic de curaj sa iasa in strada, pe cand prostimea iese dar se comporta ca maimutele si nu au prea clar in minte motivul pentru care sunt acolo si ce vor sa obtina.
    Mereu exista scuze cand nu vrei sa faci ceva: sunt la munca, am programare la dentist, am examen, etc.

    Referitor la „sa fie impuscati”: clar nu! Asta e solutia prostimii, nu ar fi mai folositoare confiscarea averilor? Eu zic ca ar fi cea mai mare pedeapsa. Ca parlamentar sa nu ramai decat cu o garsoniera si sa trebuiasca sa iti gasesti urgent un loc de munca? Pare destul de complicat.

    Reply
  2. Adi

    Putem merge in Peru și să trăim în junglă. Mâncarea crește în copaci, apa curge de pe munți(habar n-am dacă Peru are munți) dar nu ne-ar trebui bani. Totuși, am fugi de greutăți, nu?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *