Galaţiu-i FRUNCEA! Oh, câtă mândrie am în mine!

By | martie 10, 2015
ora de religie scoala

Se pare că advertorialele funcţionează. Bat la pariu că ştiţi cu toţii despre treaba cu orele de religie care nu mai sunt obligatorii; s-a făcut vâlvă mare peste tot, căci este un subiect mega complex care stârneşte dezbatere. 6 martie era termenul limită – după data asta, şcolile trebuiau să tragă linie şi să vadă care-i treaba cu copiii şi orele de religie.

În titlu spun că Galaţiu-i fruncea şi susţin chestia asta bazându-mă pe procentul uriaş de părinţi care şi-au înscris copiii la orele de religie – 96%. La Vaslui e la fel. Ah, simţiţi mândria, vă gâdilă frumos? Orgasmic!

Nu ştiu alţii cum sunt şi nu vreau să bag pe toată lumea în aceeaşi oală, dar eu corelez spiritualitatea asta a consătenilor mei cu lipsa de educaţie. Da, ai un copil mega inteligent şi silitor dacă are nevoie de o medie de 10 la religie ca să poată intra la o facultate. Da, dacă nu aprinde o lumânare înainte de bacalaureat nu-l va trece şi e absolut normal să-l trimiţi la nişte moaşte înainte de teze. Daţi jos toate tabloaiele lu’ Mendelev ăla, tuati acuarelili făcute de copii, toati hărţile şi puneţi icoane pe pereţi! Mai mult, pictaţi sfinţi pe hol şi suiţi câte-o cruce de aur pe fiecare şcoală.

În Brăila, 91,6 la sută dintre elevi s-au înscris la ora de religie, datele nefiind cele finale, astfel că procentul ar urma să crească.

În judeţul Cluj, 63.817 elevi (91,5 la sută) s-au înscris pentru a participa la orele de religie.

În Galaţi, aproximativ 96 la sută dintre elevi s-au înscris la ora de religie, fiind procesate până în prezent 61.147 de cereri. După ce toate cererile de înscrieri la ora de religie vor fi procesate, se aşteaptă ca numărul elevilor care vor studia această disciplină să crească, dar cu toate acestea este posibil ca în unele şcoli să rămână profesori de religie fără ore. Cât despre ce se va întâmpla cu elevii care nu vor să studieze religia, şeful ISJ Galaţi spune că, probabil, în unele şcoli va rămâne câte o oră liberă, dar se va modifica orarul – va fi ora la început de program sau la sfârşit de program, conform MEDIAFAX.

Nu mă miră. Fratelui, în clasa a 11-a (sau ceva de genul) profa de geografie – materie de bac, da? – îi spunea „Munţii X au fost creaţi în orogeneza nuşcare, dar, oricum, nu uitaţi că Dumnezeu a făcut lumea şi animalele”.

Ce cred eu că se va întâmpla acum? Mulţi vor cere părinţilor să modifice cererea. Ştiam că te poţi retrage dacă vrei. Practic, o dată pe săptămână vor scăpa fie mai devreme, fie vor merge la şcoală mai târziu. Din experienţa mea de fost şcolar, asta contează destul de mult.

Nevertheless, bravo, mă, Casio! Gloata de oi rămâne sub comanda ta, merge bine afacerea! Mi-ar plăcea să văd un raport în legătură cu campania asta electorală – costuri, impact, medii şi un SWOT.

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 704 abonați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *