Galaţiul vrea cinema şi iese în stradă pentru asta

By | martie 21, 2015
cinema

Conform recensământului din 2011, Galaţiul are aproape 250.000 de locuitori, fiind al optulea oraş din România din acest punct de vedere. Lipsuri căcălău, e normal să fie aşa, în fruntea oraşului se află incompetenţa şi nepăsarea. Încă au mai rămas ceva tineri pe aici, dar se pare că nu-i pasă nimănui. Până şi Tulcea are cinema

Prin iunie 2014, Primăria Galaţi şi-a arătat intenţia de a prelua sălile de cinema – acum nişte ruine – de la RADEF. Fireşte, câteva luni mai târziu au întors-o: „nu suntem în măsură să avansăm un termen rezonabil pentru eventuala preluare a fostelor cinematografe din Galaţi, care se află în proprietatea RADEF”, întrucât „procedurile derulate de Regia de Film sunt greoaie şi birocratice”. Ai ge capu’ meu! Îţi dai seama?! Ei să muncească? Appfffff!

Când s-o anunţat cu surle şi trâmbiţe că Galaţiul va avea mall, primarul Marius Stan o zis că investitorul a promis că va fi şi o zonă de dixtracţie, cu tot cu săli de cinema. V-am mai spus ce şanse avem ca acest lucru să se adeverească şi de ce NEPI nu va face aşa ceva la Galaţi.

Practic, la cum stau lucrurile, treaba sună în felul următor, din punct de vedere al Primăriei Galaţi: noi nu facem, dacă vrea să facă altu’ ne tragem foloasele şi gloria.

Sâmbătă, citesc în „Viaţa liberă„:

Nemulţumiţi că municipalitatea nu a găsit, nici până acum, o soluţie pentru ca în oraş să poată fi construit sau amenajat un cinematograf, membrii Asociaţiei „Galaţi, oraşul meu” vor organiza, pe data de 27 martie, un protest. Acţiunea este programată să se desfăşoare în parcul din faţa fostului Cinematograf Ţiglina, la ora 17,30.

„Vom încerca să reproducem în aer liber atmosfera unui cinematograf, vom aranja scaunele pe rânduri şi ne vom aşeza cu faţa la un ecran virtual. Vom avea la dispoziţie 35 de scaune”, a spus Bogdan Radu Brînzan, preşedintele ONG-ului. Membrii asociaţiei speră că astfel vor reuşi să sensibilizeze autorităţile. „Vrem un răspuns, un termen clar. Până acum, nimic concret, totul este la stadiul de promisiune”, a afirmat preşedintele Asociaţiei „Galaţi, oraşul meu”.

Membrii ONG-ului au primit din partea Primăriei autorizaţie pentru organizarea protestului.

Iniţiativa este lăudabilă. Nu mă duc, o să fiu la muncă. Mulţi alţii care vor avea timp liber nu vor fi acolo de-asemenea. De ce? Pentru că se merge pe stilul Primăriei Galaţi: bă, eu nu fac, dar dacă face altu’ dau un share pe Facebook! Desigur, cu toţii ar trebui să ne asigurăm că primarul Marius Stan nu se enervează şi face o „treabă bună” cum a făcut Bârladul.

Site-ul asociaţiei „Galaţi, oraşul meu”. Eveniment de Facebook aci.

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 37 de abonați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *