Forum.anunţuri-galati.ro a fost închis pentru… proxenetism

By | februarie 9, 2015
forum anunturi

Pe forum.anunturi-galati.ro găseai de toate. Ştiu că mă apuca din când în când damblaua şi mai căutam câte-un telefon sau componente de calculator. Zilele astea voiam să mă uit după un şifonier. Hopa-tit!, fu închis. Proxenetism cică.

Detalii avem în „Viaţa liberă„:

Şase persoane acuzate de trafic de persoane şi trafic de minori au fost arestate preventiv la cererea procurorilor DIICOT Galaţi. Astfel, Ionela Livia Bunduc, fostă Butunoi, Laurenţiu Duca, Marius Bolocan, Dan Ursuleanu, Marina Leu, fostă Stan, zisă „Rârâita” şi Gabriela Matei, zisă „Adina”, au primit mandate de arestare pentru 30 de zile. Magistraţii Tribunalului Galaţi au decis ca cea de-a şaptea persoană care a primit ordonanţă de reţinere, Camelia Bahnaru, fostă Teletin, zisă „Cami”, să fie cercetată sub control judiciar.

Cei şapte fac parte dintr-o grupare infracţională organizată destructurată de procurorii DIICOT Galaţi în urma a 15 percheziţii care au avut loc miercuri dimineaţă în Galaţi şi Sibiu. Procurorii îi acuză pe membrii grupării că racolau tinere, pe care apoi le obligau să se prostitueze în saloane de masaj erotic. Fetele, printre care şi minore, erau racolate prin intermediul anunţurilor de angajare din presa scrisă sau de pe site-urile de profil. Anchetatorii susţin ca afacerea a început în 2013 şi că membrii grupării câştigau peste 3.000 de lei zilnic.

Dap, pe forum.anunturi-galati.ro era secţiune de escorte. Laurenţiu Duca ar fi cel care se ocupa de site. Se pare că în urma acţiunii procurorilor le-au fost luate serverele cu totul.

Băiatu’ ăsta plânge că motivul pentru care ownerul a fost arestat nu e secţiunea de escorte – care era foarte ok, doar controversată – ci faptul că tipul „este cunoscut ca un  inrait hulitor la adresa primariei din Galati”. Teoria conspiraţiei, much? Atât „păcat” în secţiunea de comentarii nu am mai văzut de când l-au arestat pe Becali.

Fin, foarte fin, dar eu de unde îmi cumpăr un şifonier mega ieftin?

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 703 abonați

15 thoughts on “Forum.anunţuri-galati.ro a fost închis pentru… proxenetism

  1. vik

    cu tarfele de la mica publicitate de prin toate ziarele si de pe 500 de site uri ce facem ? basca pestisorii lor ?????
    Pe aia cand ii arestam ? Probabil sunt cu miile la nivel de tara.
    nu mai vorbim de zeci de site uri de ,,specialitate,, ????
    A nu ma intelege gresit ca nu iau apararea nimanui ,dar site ul trebuia lasat deschis fara sectiunea respectiva.

    Reply
    1. Adi Post author

      Depinde de rezultatul anchetei. Oricum, între timp au apărut minim cinci forumuri cu adrese asemănătoare.

      Reply
  2. Mihai

    Pana una alta, nu stiu daca se considera reclama dar va invit pe forum.

    Ms

    //Adi: e şi greu tare să îţi dai seama dacă se consideră reclamă sau nu! Am râs.

    Reply
  3. jada

    Baiatul ala ti-a demonstrat ca esti doar „unul care scrie si el” copiind alte surse si atat tot, tu de pe blogul lui ai aflat stirea si legatura pe care nici cei de la ziarul unde lucrezi nu o stiau.
    Faptul ca tu vii si scrii la cateva zile chestia asta demonstreaza totul si cat de prost informat esti domnule redactor de la Viata libera.
    Doar te-ai autodefinit ca fiind fara nicio realizare .
    Mi se pare ca tu esti adi srl cel care a transformat o mizerie intr-o franciza americana MC’ donalds, din pacate asa cum ai facut tu sau seful tau (pe care il chema tot adrian) asta faci si tu aici >copiati si dati mai departe cu un aer de superioritate desi nu ati citit 10 carti in viata voastra.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *