Festival de ROCK la Galați – ziua 1 (FOTO&VIDEO)

By | iunie 21, 2014

Vineri, 20 iunie, a marcat startul Festivalului „Rock la Dunăre” de la Galați. Vreo 15 trupe în total vor cânta pe parcursul a trei zile pe stadionul Portul Roșu de vizavi de Grădina Publică. Din păcate, prima zi nu părea pe hârtie a merita prezența unora dintre fanii genului de muzică rock, motiv pentru care nu cred că au fost mai mult de 500 de persoane.

M-a mirat faptul că s-a început mai devreme de ora stabilită, ora 19.00. Am auzit muzica pentru prima oară din afara stadionului și suna ca dracu’. Lucrurile au stat asemănător și din interior.

Surpriza primei zile a venit din Croația, sub forma a două trupe surori, relativ noi: Drito și Sane. Au cântat bine tare de tot, chiar dacă era greu să înțelegi versurile și ar fi făcut un spectacol și mai mișto dacă nu aveau probleme tehnice cu tobele de pe scenă care s-au dezmembrat de vreo două ori. La Holograf nu am stat din motive personale: nu-mi plac.

Berea este foarte ieftină – 3 lei paharul – și este foarte proastă. De sete merge și își pierde gustul nasol după al treilea pahar.

Zona VIP a fost amenajată destul de interesant. Partea din fața scenei a fost împărțită în două: gazon și scaune. Mi se pare ok măsură, având în vedere faptul că trupele sunt pentru două generații diferite de oameni și e corect ca fiecare să se simtă bine. La gazon se stă pe iarbă și se bea bere, se fac poze, copii aleargă, totul fu chill.

Programul zilei 2 a Festivalului „Rock la Dunăre” îl găsiți aici.

See you there!

 

Follow me

Adi

Galatean de 29 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 758 de abonați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *