Fantoma de la budă

Marţi seară, stăteam ca un bos, în pat, sub plăpumioara cu cearşaf cu Bambi şi pitici din Albă ca Zăpada, uitându-mă la The Fluffy Movie. Rădeam, mă scărchinam… you know, relax după muncă.

În timp ce râdeam ca un porc care taie ceapă (cu grohăieli şi lacrimi) şi mă ţineam de burtă – am mâncat un castron mare cu barabule prăjite, vreo zece bucăţi de nuggets cu 30% pui şi 60% soia (10%=???) şi mult usturoi. Şi BAM! Se aude o bubuitură în baie.

Fratemeleu, în toată splendoarea mea de bărbat chel, tatuat şi independent am tras plapuma aia mai aproape ca o fetişoară mică şi am tresărit de am zis că a urmat şi un mic seism.

Şi-acum ce fac? Ce s-a auzit? Ce s-a întâmplat?

Mi s-a părut că fu uşa de la baie trântindu-se (e uşă culisantă, gen). Îmi fac curaj, mă ridic din pat şi mă duc să arunc o privire. Stăteam drept „fără frică Adi!”. Şi eram 100% sigur că am închis uşa (am dat duhul rău afară când am ajuns acasă). Şi ghici ce: era ÎNTREDESCHISĂ!

Neah, plm, poate doar mi s-a părut. Mă urc înapoi în pat să termin de văzut filmul. Nu am mai râs deloc vreo 15 minute.

Apoi, după vreo oră, timp în care m-am ţinut să nu mă piş pe mine, mă duc în baie. Aprind becul fără frică, trag uşa după a doua încercare (prima am dat cu mâna pe lângă) şi…

FUTU-ŢI PIZDA MĂ-TII DE COLAC DE VECEU!

Picase pentru că eu îl ţin mereu ridicat.

Şi nu, n-am făcut ca Dean din Supernatural (cu toate că şi eu m-am speriat odată de o mâţă. pe stradă. ziua)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.