Cum să te lași de fumat. Habar n-am! Tu cum ai reușit?

By | mai 11, 2017
cum sa te lasi de fumat

Sunt într-un dormitor mic, într-una dintre mahalalele Galațiului. E mult fum și mult alcool. Ani de liceu, rebeliune… „Ia dă și mie o țigară.” La vârsta aia, nimeni din jurul meu nu era interesat de cum să te lași de fumat, căci toți erau nerăbdători să încerce.

Au trecut 13 ani de atunci. 13 ani în care am cheltuit căruțe de bani pe o chestie relativ inutilă și complet dăunătoare. 13 ani în care am scos din buzunar din ce în ce mai mulți bani pentru a-mi „satisface” acest viciu.

13 ani în care am căutat de cel puțin 30 de ori „cum să te lași de fumat”.

De-aș fi avut 1 leu pentru fiecare tentativă de a nu mai fuma, amu aveam ceva bani frumoși.

Dar dacă tot e vorba să ne maturizăm, zic să o fac și la capitolul ăsta. Așa că în rândurile ce urmează o să-ți prezint planul meu de a lăsa țigările.

Pentru început, am calculat cheltuiala propriu-zisă.

#1 Cum să te lași de fumat? Calculează câți bani dai pe țigări lună de lună

antifumat

Vreau să precizez că nu fac pasul ăsta din lipsă de bani. Câștig relativ okay, chiar dacă nu destul, dar îmi permit țigările.

Un calcul simplu mi-a arătat că lună de lună scot din buzunar undeva la 500 de lei pe țigări. Având în vedere că sunt 12 luni într-un an, rezultă că 6.000 de lei se duc. Pur și simplu îi arunc.

Cum să nu te lași de fumat când te gândești ce ai putea face cu banii ăia?! Mă rog, irelevant, să zicem.

#2 Dar cheltuiala e mult mai mare

Nu știu alții cum sunt, dar eu nu pot fuma fără să beau ceva care să „acopere gustul”. Un suc, un vin, o bere, cafea, apă minerală… orice îmi păstrează gâtul și gura umede. Nu am așa ceva prin casă? Cumpăr.

Alți bani.

Nu am reușit să calculez cu precizie despre câți bani este vorba, dar sună a justificare pentru a te lăsa de țigări.

Apoi trebuie să iei în calcul și sănătatea. Tutunul dăunează și afectează întreg corpul, nu doar plămânii. Pozele de pe pachetele de țigări sunt inutile, căci nu stă nimeni să se holbeze la ele, iar chiar daca o face, se uita prin ele.

Tutunul îți afectează până și comportamentul.

Concluzie: Fumatul e un viciu de lux care-ti suge undeva la 10.000 de lei pe an.

Vrei să știi cum să te lași de fumat? Da, și eu.

 

cum sa te lasi de fumat

Cică un sfert din adulții din România fumează. Nu prea îmi doresc să mai fiu printre ei.

Anul trecut, am avut o tentativă de a lăsa țigările definitiv. A funcționat o scurtă perioadă de timp.

Am zis că dacă-mi setez un scop precis și ușor de măsurat, îmi va fi simplu:

  • Scop: Strânge 2.000 de lei pentru Nexus 6P
  • Modalitate: Borcan cu capac găurit
  • Rezultat: am strâns vreo 200 de lei.

A fost un ușec total. M-a durut capul, eram extrem de irascibil și pleoștit. Bașca, aveam și de lucru la greu, iar fără țigări nu reușeam să fac absolut nimic.

Vaping-ul nu este o soluție

Nici nu cred că este marketat pe vreo undeva ca soluție să te lași de fumat, dar mie mi s-a părut a fi.

Chiar am cheltuit vreo 300 de lei pe o țigară electronică, în speranța că scăzând treptat nivelul de nicotină din lichidul inhalat, voi ajunge să nu mai simt nevoia.

cum sa te lasi de fumat

Un căcat.

Ajunsesem la un moment dat să vapez și apoi să merg la aer să fumez o țigară. Practic, efectul a fost unul contrar – în loc de mai puțină nicotină, băgam mai multă.

Planul meu pentru a lăsa țigările

Am început de marți să răresc numărul de țigări fumate zilnic, la birou. Vreau să continui treaba asta până în weekend. Vineri, de exemplu, am de gând să fumez doar 4 țigări.

Dar cum se așteaptă ei să ne lăsăm de fumat când pe pachete pun mesaje motivaționale? Ni:

lasa-te de fumat

Apoi, vineri seară, sâmbătă și duminică, trebuie musai să nu fumez deloc. Ăsta va fi testul cel mai mare.

Sper că dacă reușesc să trec de weekend fără să pun o țigară în gură, de luni totul să fie mai ușor.

Mai ușor în sensul de:

  • Mai puține dureri de cap
  • Mai puțin somn
  • Mai puțină lispă de atenție
  • Mai puțină irascibilitate.

Cafeaua de dimineață o voi bea în continuare, căci mă trezește și mă ajută să-mi încep ziua. Berea și sucul le-am înlocuit deja cu apă minerală, în speranța că așa nu o să mai simt nevoia să adaug o țigară.

Mi-am cumpărat aproximativ jumătate de kilogram de mieji de semințe, chipsuri, turtă dulce și alte chestii care să-mi țină mâinile ocupate cât timp lucrez la PC.

cum sa lasi tigarile

Și tu te întrebi cum să te lași de fumat? Nu te pot ajuta cu mare lucru acum. Dacă-mi iese planul, am să revin cu un alt articol în care o să descriu care au fost cele mai mari provocări și cum le-am depășit.

Te-ai lăsat deja de fumat? Zi-mi care a fost planul tău, cum ai trecut de primele zile și de cât timp ai avut nevoie până când mintea nu ți-a mai cerut tutun?

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 704 abonați

One thought on “Cum să te lași de fumat. Habar n-am! Tu cum ai reușit?

  1. Iuli

    Cred că mai ceva de „Cum să te lași de fumat” e „Cum să te menții nefumător”. Cunosc persoane care s-au reapucat de fumat după 7 ani în care nu au fumat nici o țigară. Altele după unu. Eu m-am reapucat după un an. Nu e nimic magic. E chestie de voință. Oricum dacă fumezi puțin ,să zic 4-8 țigări pe zi în pauzele de lucru, nu e mare chestie, zic eu. Succes!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *