Cum fu la prima ediţie de GOO – Galaţi online/offline

By | august 21, 2015
bgg, bloggeri, omanei de online

Joi, după o lungă pauză, o parte dintre oamenii de online din Galaţi s-au adunat la Daily Pub pentru a se cunoaşte şi a discuta puţin despre cum se mai mişcă lucrurile pe segmentul ăsta. Nu a fost nimic formal, pur şi simplu am stat la bere, ne-am prezentat şi am şeruit idei/dorinţe.

A fost fain din punctul meu de vedere, dar după cum spunea si Gabi, faptul că am stat 25 de persoane la o masă foarte lungă nu a permis ca fiecare să vorbească cu toată lumea.

Nu s-a pus la cale nimic concret, în caz că aveaţi impresia că nu veţi fi inclus în vreo ceva pentru că nu aţi venit. A fost o întâlnire care trebuia să aibă loc, din punctul meu de vedere şi sper ca pe viitor să reuşim să mişcăm câte ceva şi să punem la cale nişte lucruri faine în mediul online, care, în cele din urmă, să se concretizeze în offline – asta fiind dorinţa mea, de altfel.

Poate mi se pare mie, dar am realizat că la capitolul bloguri, Galaţiul o duce cam naşpa – în sensul că suntem foarte, foarte puţini, iar singurul care are trafic decent e Gabi. De altfel, s-a şi pus problema publicului din Galaţi – şi a clienţilor, de asemenea -, în sensul că nu sunt deloc deschişi la minte…

Ţin să mulţumesc încă o dată celor din Daily Pub pentru găzduire şi mă bucur că au aflat şi alţii despre halbele de bărbat 😀

Ni câteva poze făcute de Vlad:

Amu’ aştept următoarea ediţie.

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 704 abonați

One thought on “Cum fu la prima ediţie de GOO – Galaţi online/offline

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *