Cuburi de zahăr

By | februarie 21, 2012

Epifaniile existențiale sunt destul de rare la mine. Probabil și pentru că îmi duc traiul într-un mediu cam mediocru lucru ce m-a transformat și pe mine într-un oarecare mediocru. Am idei și vreau să fac multe chestii dar curajul să le fac nu se ivește.

Îmi plac speech-urile care sunt empowering mult de tot. Totuși, în momentul în care am ieșit din AIESEC am încetat să le dau atenție. Cât eram în organizație eram gata să vărs și lacrimi dar apoi, am devenit cinic. Drept dovadă, mă uitam la „Season of the witch” cu ai mei prieteni și la un moment dat vine o fază când personajul principal îl numește pe un puști cavaler pentru că demonstrase curaj. „Mamă cu bullshit e faza asta!”. Da, după cum bine spunea Marlena la momentul respectiv: „Bă, ce cinici am devenit!”.

Am văzut un clipuleț pe TED în seara asta. Un speech scurt, ținut de un tip amuzant- arată ca un butoiaș cu membre- numit Drew Dudley. Vă invit să-l vedeți și voi:

Lucrurile pe care le evidențiază omul ăsta sunt efectiv banale. Nu ai nevoie de absolut nimic să spui un mulțumesc. Totuși lumea nu face lucrul ăsta pentru că li se pare că e soft, că e overrated sau fluffy.

Știu persoane care au făcut mult mai mult decât o vorbă bună pentru alții și nu au primit nimic în schimb, nici măcar un banal mulțumesc. Vă dați seama că a doua oară nu vor mai face lucrul ăsta. Evident, dacă sunt persoane zen- habar n-am cum să le numesc altfel- vor continua să facă lucrul ăsta pentru că le face plăcere; situația asta e mai rar întâlnită.

Spunem mulțumesc atunci când primim restul la magazin dar lăsăm persoane care au avut un impact extraordinar de mare asupra noastră să trăiască fără să știe asta. Sunt curios de ce și de unde izvorăște reticența asta

AIESEC mi-a oferit momente în care persoane au venit și mi-au mulțumit, eu neînțelegând de ce. Am o grămadă de bucățele de hârtie(sugar cubes- cuburi de zahăr) care atestă treaba asta. Sincer să fiu, it feels good! Aproape la fel de bine ca sexul! Pe principiul karma, fă ceva frumos ca să se întoarcă la tine. Sau pur și simplu pay it forward!
Sursa foto: fearlesscompetitor.com

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 704 abonați

2 thoughts on “Cuburi de zahăr

  1. Adi

    eumiealmeu :

    realele cuburi de zahar eu nu prea le-am mai vazut prin magazine. culmea este ca titlul mi-a atras atentia, sperand ca e cineva gospodar care ma poate informa de unde sa cumpar…
    pe langa scriitura logica, trista si foarte realista, sa fim seriosi!, mi-a ramas in minte titulatura de *persoana zen*. eu ma straduiesc sa fiu astfel si imi iese doar daca n-am tolba de cinism la mine. cand o am, cu totul altceva scrie pe mine si comportamentul meu.
    spor-t. :-)

    Eu scap pe jos tolba cu cinism doar cand dau peste persoane dragi. Sunt putine la numar…

    Reply
  2. eumiealmeu

    realele cuburi de zahar eu nu prea le-am mai vazut prin magazine. culmea este ca titlul mi-a atras atentia, sperand ca e cineva gospodar care ma poate informa de unde sa cumpar…
    pe langa scriitura logica, trista si foarte realista, sa fim seriosi!, mi-a ramas in minte titulatura de *persoana zen*. eu ma straduiesc sa fiu astfel si imi iese doar daca n-am tolba de cinism la mine. cand o am, cu totul altceva scrie pe mine si comportamentul meu.
    spor-t. 🙂

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *