Contextul, în mama mă-sii! Suntem mega stresați

By | iunie 20, 2013

stressAm spus „suntem” în titlu, dar nu mă refer chiar la toată lumea de vârsta mea. Tocmai de-aia am menționat „contextul”.

Prin context eu înțeleg următoarele: posibilitățile financiare ale părinților, orașul și țara în care te-ai născut și secolul/generația din care facem parte.

În urmă cu câteva minute am terminat de citit un articol foarte bun care scoate în evidență faptul că Millennials-ii sunt mult mai stresați decât generațiile precedente. Idee pe care o voi dezvolta în continuare așa că vă încurajez să citiți articolul ăla…

Nu am cum să nu feel that. Doar eu știu câte nopți am pierdut întrebându-mă „încotro s-o apuc?” sau gândindu-mă că poate nu am făcut tot posibilul să evoluez către un job care să mă motiveze. Dacă nu ai avut momente de-astea, nu citi în continuare căci o să ți se pară un mare bullshit.

Cauze și context

Una dintre cauzele pentru nivelul ridicat de stres căruia îi fac față Millennials-ii e voluntariatul și dezvoltarea personală. Fix când eram noi mici și pufoși au apărut concepte ca soft skills, hard skills, coaching și alte „bullshituri” de genul. Voluntariatul a avut și el o ditamai influența pentru cei care l-au gustat pentru ceva timp. De exemplu: în AIESEC am fost convinși că viața după voluntariat o să fie dulce și plină de bani, călătorii, învățare calitativă și jobul visurilor. La capătul tunelului a fost o mare mulă totuși. Asta pentru cei care nu au avut de partea lor și contextul. Cei cu bani de la părinți au plecat, au învățat, s-au plimbat și au simțit cât de cât gustul ăla dulce al fericirii după care plângem cu toții.

România nu e de o bună perioadă de timp și nici n-o să fie pentru o altă bună perioadă de timp locul unde se vor naște adevărate success stories, cu oameni care au reușit să clădească lucruri atât de mărețe încât vor rămâne în istorie. Aici e încurajată șmecheria și „bending/avoiding the law”. Modelul Becali, gen.

Revenind la Millennials și stres

La cum văd eu lucrurile sunt 2 tipuri de tineri. Unii fac parte din Millennials, alții sunt doar tineri banali.

Millennials-ii, în viziunea mea, sunt ăia care se strofoacă să găsească dream job-ul. Tinerii banali sunt ăia care se plâng că nu găsesc un job, dar refuză să lucreze pe 8 milioane pentru 4 ore pe zi. (Aici iar dau vina pe societate, părinți și educație, pentru că absolut toți tinerii, când au intrat la facultate au primit impresia că după absolvire vor fi angajați directori din prima)

Majoritatea Millennials-ilor au deja un job. Stresul vine de la faptul că nu fac ceea ce îi face mulțumiți și fericiți, sau nu și-au găsit încă talentul ăla care să transforme jobul în vacanță. E un stres aparte pentru că singura presiune vine din interior, nu din exterior.

Cazul meu

Mi-am început experiența profesională cam târziu, pe la 21 de ani, până atunci fiind fie lepră pentru ai mei, fie voluntar (deci tot lepră pentru ai mei). Primul job (McDonald’s) fu de căcat din toate punctele de vedere, dar am stat călare pe cal timp de un an și ceva pentru că aveam nevoie de bănuți (contextul!). Ai mei nu mi-au spus niciun minut să plec de-acolo, mi-am dat demisia pentru că așa am vrut. Al doilea job e mult mai okay față de primul din toate punctele de vedere. Iarăși, ai mei mă încurajează să nu plec de-aici orice-ar fi (n-o fi atitudine okay, dar vreau să scot în evidență că ei nu pun presiune pe mine). Stresul și presiunea vin din interior, eu le creez pentru că nu mă simt împlinit, mă simt mediocru.

Oare dacă nu mă băgam să mă educ singur, să citesc și să învăț, să aflu tot felul de chestii interesante, să fac voluntariat, mai aveam stresul ăsta? Probabil nu, ignorance is bliss!

Dacă ai contextul de partea ta lucrurile sunt mult mai ușoare. Dacă nu îl ai, nu-ți fă speranțe că ai să găsești fericire și împlinire în următorii 5-10 ani. Sper să mă înșel, dar asta e concluzia la care am ajuns după doar 2 ani și ceva de muncă propriu-zisă. Așa că fruntea sus și joc de glezne, unii spun că it gets better.

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 704 abonați

3 thoughts on “Contextul, în mama mă-sii! Suntem mega stresați

  1. Pingback: Bloguri din galati | cKy.ro

    1. Adi

      Tu fiind cel mai în măsură să-mi spui asta. Plm, la toţi ni-i greu, dar nu la fel, ştiu.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *