Hai să aducem Firma la Galaţi, în DAILY PUB!

By | aprilie 21, 2015
descantece

Îmi amintesc cu drag de perioada când ascultam Firma la TV, pe Atomic. Eram drac pe vremea aia, singurele concerte la care mă duceam fiind mârlănelile moacă organizate de către municipalitate, cu ocazia diferitelor sărbători, transformate în paranghelii prin care Pintea sifona bani frumoşi.
Nu am văzut Firma live, dar îmi doresc nervos.

Marţi, Liviu Stoica, rezident DAILY PUB, o făcut următorul anunţ pe Facebook:

Daca am face o magie si am aduce Firma in DAILY PUB…sa zicem prin mai, am avea doritori? In functie de cerere vom actiona in consecinta! Share away!

Posted by LeeView Stoica on Tuesday, April 21, 2015

Hai să vă reamintesc cine e Firma:

Trupa Firma a fost fondată în 1999, fiind formată din „Rocca & Co”, conform paginei lor de Facebook. Pe Wikipedia lucrurile sunt mai detaliate şi puţin diferite:

Povestea începe în liceul Spiru Haret, București. După 3 ani de liceu, Lix și Rocca, colegi de clasă, află că amândoi fac muzică. Cei doi pun la cale un proiect ce de-a lungul timpului poartă diferite titulaturi. În primăvara lui 2001, proiectul capătă denumirea Firma și se completează prin venirea lui Robert Lama, a lui Erhan și a lui Sorin Burcaș.

La puțin timp de la înființare, Rocca și Lix scriu scenariul pentru clipul piesei La orbire și îl regizează. Piesa este imediat introdusă în heavy-rotation pe Atomic TV și MTV, ajungând pe locul 1 în topul românesc al MTV-ului în numai 2 săptămâni.

Firma devine prima trupă românească nominalizată la o secțiune internațională. Aceasta se intitulează New Sounds of Europe și este găzduită de MTV EMA 2007, eveniment ce are loc în data de 1 noiembrie 2007 la München, Germania. Firma a reușit să ajungă printre cele trei finaliste ale categoriei, devansând alți 15 artiști printre care și Sunrise Avenue (Finlanda) și The Klaxons (Marea Britanie).

Datorită apariției la acest eveniment, Firma s-a bucurat de aprecierile unor artiști precum Wyclef Jean, Snoop sau Foo Fighters. Peste puțin timp, Firma a reușit o performanță remarcabila, devenind prima formație româneasca care a intrat în playlist-ul cunoscutului post muzical VH1 Europe, cu videoclipul piesei Baby is crying, primul extras pe single de pe albumul Exit.

Aşadar, în caz că nu ştiaţi, trupa Firma este considerată un pioner al rockului alternativ din România.

DAILY PUB are nevoie să vadă că există interes pentru acest concert la Galaţi. Datele posibile sunt fie vineri 8, fie duminică 10 mai, deci în viitorul foarte-foarte apropiat. La capitolul bilete, preţul va fi mai mult decât decent, din punctul meu de vedere: 20-25 de lei.

Rugămintea mea sună în felul următor: dacă vreţi să vedeţi trupa Firma live la Galaţi, lăsaţi-i un comentariu sau un LIKE lui Liviu, la postarea de pe Facebook menţionată mai sus şi, eventual, daţi şi un SHARE, ca să afle şi prietenii voştri despre acest concert.

Până pe 8 sau 10 mai, vă reamintesc faptul că sâmbătă, 25 aprilie, tot în DAILY PUB vor cânta Robin and the Backstabbers.

Ah, ar mai fi şi treaba asta:

DESCARCĂ GRATUIT NOUL ALBUM „Descântece – Vol. 1” – https://soundcloud.com/trupafirma

Posted by Firma on Monday, April 6, 2015

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 703 abonați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *