De fiecare dată când a fost vorba de o măsură clară pentru a rezolva cât de cât problema maidanezilor din Galaţi, au fost persoane care au făcut tot posibilul să bage beţe în roate. S-a strigat „masacru”, s-au dat spamuri, s-au făcut intervenţii şi lobby. Rezultatul? Nu s-a făcut nimic.
Luni dimineaţă, faimoasa căprioară de pe Faleza Dunării din Galaţi a fost găsită sfâşiată de câini.
Simt o scârbă fenomenală vizavi de treaba asta, pentru că sunt ferm convins că vor fi oameni care vor susţine că nu a fost vina animalelor fără stăpân. Altceva s-a întâmplat, un câine nu ar ataca niciodată o căprioară, iar dacă o face, cu siguranţă nu e vina lui.
Să fim înţeleşi, nu simt ură către animale, dar aş da oricând 1.000 de maidanezi pe o căprioară superbă. Animalul ăsta care a fost sfâşiat de „sufletele părăsite care nu au nicio vină şi cu siguranţă altul a fost motivul” nu m-ar fi lătrat pe stradă şi nu mi-ar fi lăsat căcaţi în drum. De fapt, logica mea este greşită, dacă mă latră/muşcă un maidanez înseamnă că fie i-am făcut ceva, fie am un suflet rău, fie i-am invadat teritoriul.
Bravo. E atât de mişto Galaţiul din punctul ăsta de vedere…
Detalii în „Viaţa liberă”.
Vă reamintesc faptul că nu e prima oară când patrupedele „gustă” carnea de căprioară. La Grădina Zoologică de la Gârboavele, în februarie 2014, maidanezii au omorât un cerb.
Adi
Ultimele postari ale lui Adi (vezi toate)
- SpaceX si Romania is chestii diferite! Mai usor cu comparatiile dintre mere si pere - februarie 7, 2018
- Excursie pe valea Bratcutei si Ponoara, Muntii Padurea Craiului - februarie 5, 2018
- Mai exista speranta pentru viitor? - ianuarie 30, 2018
Nici nu ştiu de ce le mai zice „maidanezi” că ei circulă fără probleme pe bulevard…
Maidanezii au terorizat poporul roman si atrocitatile facute de maidanezi sunt ceva banal pentru omu de rind , este obisnuit sa auda la stiri atacuri si crime ale maidanezilor si POPORUL ROMAN ISI MERITA SOARTA FARA DISCUTIE . Stau si astepta ca niste sclaci sa fie omoriti de haitele de maidanezi .
O “nimica toata” doar In 2014:
Berbecuti omorati de maidanezi in satul Bosia Com Ungheni
Pui de caprioare mancati in Valea Jiului
50 de pui (pasari) mancati in Pascani
Turma de oi sfasiata in Dej
Iepurasii de Paste mancati la Timisoara
Zeci de pasari sfasiate la o ferma din Galati
Pisici decimate de maidanezi in cartierul Gara veche din Piatra Neamt
Pui de caprior orfan dupa atacul maidanezilor in Vaslui
Motanul Alunel din Cluj atacat de maidanezi (salvat)
Caprioara Bambi atacata de maidanezi in Bistrita (salvata)
Pui de caprior atacat si ranit in localitatea Moara de Padure jud Cluj (salvat)
Oare in jungla leii, trigrii, hienele, leoparzi, mananca „salata ” ??????
In jungla supravietuieste cel mai puternic. In ”civilizatie” cel mai puternic este omul , asa ca nu vad nici un motiv pentru care sa nu sterilizam sau dupa caz -eutanasiem – cainii vagabonzi , pana cand acestia vor disparea.
Casandra, poate ne explici tu , care este rolul acestor maidanezi in ecosistem ?