Din paranghelie în paranghelie, spre calorifere îngheţate

By | august 11, 2015
calorgal apaterm

Nu prea am fost activ pe blog în ultima perioadă. Motivele sunt numeroase, dar să fim serioşi, nu-i pasă nimănui. În toate zilele astea s-au întâmplat destul de multe prin urbea în care îmi duc traiul. Unele dintre subiecte au fost interesante, altele sunt efectiv banale. Cel mai interesant mi se pare subiectul Calorgal.

Ştiu, multă lume s-a săturat să citească despre asta, dar nu cred că resemnarea este reacţia corectă.

În iulie, Calorgal a dat iarăşi drumul la apă caldă, dar doar pentru asociaţiile care au acceptat să semneze noul contract cu firma de distribuţie a agentului termic. Nici nu mai ţin minte câte compromisuri s-au făcut pentru chestia asta – aburul e dat de Combinat către Electrocentrale, care transmite către Calorgal, care transmite către punctele termice din cartiere, care transmit la populaţie; Combinatul a primit nişte reduceri de taxe pentru cel abur.

Ţineţi minte că totul a fost anunţat cu surle şi trâmbiţe, fix ca în „Las Fierbinţi”, ca pe vremea când „hai să chemăm pe tovarăşu’ să anunţe performanţa”: ministrul Energiei a venit de două ori la Galaţi, prima oară fix degeaba, ca să „taie pamblica” la apa caldă – această chestie modernă descoperită acum câteva luni de zile. LOL.

În toată perioada asta de incertitudine, Calorgalul, un Apaterm (care a dat faliment) cu alt nume, condus de fix aceeaşi sifonari cu buzunare adânci, a pierdut mii, poate chiar zeci de mii de clienţi. Omul cinstit a făcut pe dracu-n patru şi a tras fie un boiler, fie o centrală. Unde mai pui la socoteală că foarte multe asociaţii refuză în continuare să semneze contractul cu Calorgal, deci şi mai puţini clienţi.

Pentru a pune presiune pe administratorii de asociaţii, Calorgal nu foloseşte doar presa locală, ci încearcă să-i convingă pe oameni că duşmanul e asociaţia. Nu ştiu dacă toată lumea a primit asta în cutia poştală, dar ai mei au primit-o.

Nicio vorbă de căldură

Nicio vorbă de căldură

În tot timpul ăsta, căldura e o mare enigmă. Nimeni nu ştie dacă pulimea care nu are bani de centrală termică va tremura de frig în case la iarnă. Nimeni nu spune un banal „avem un plan bine pus la punct şi vom rezolva problema”. Pentru că totul se face în scopuri electorale.

Nu le rezolvi pe toate, că omul uită repede. Faci amu’ o chestie mică, dar o faci cu atât tam-tam încât românu să te vadă ca un adevărat Mesia. Peste un an mai faci o chestie cu care te lauzi juma’ de an. „Toate la timpul lor” e o sintagmă absolut fără sens pentru administraţia Galaţiului. Adică într-un univers utopic, vara, ar trebui să te asiguri că totul merge brici pentru la iarnă – mai ales sistemul de termoficare. Verifici ţevile, te asiguri că toate contractele cu furnizorii de agent termic sunt bătute în cuie, verifici pentru câţi oameni trebuie să asiguri condiţii decente de trai etc. Zic, nu sunt specialist.

Desigur, întreaga atenţie este mutată spre nimicuri. Insula de pe Dunăre, de exemplu, care e în realitate o mare brânză care nu afectează pe nimeni. Festivaluri peste festivaluri şi paranghelii peste paranghelii. Nu zic că nu ar trebui să fie, omul are nevoie, mai ales vara, de entertainment – mai ales pulimea care nici măcar nu-şi permite să tragă o fugă pe litoral să stea lichită de un necunoscut la Soare. Paranghelii să fie, chiar aş prefera câte una în fiecare weekend. Serios, foarte serios! Ni ce ditamai tam-tam-ul se face la Brăila.

Dar de luni până vineri ar trebui să se lucreze la rezolvarea problemelor cu adevărat importante. Poate nu îţi pasă, că ai centrală, te înţeleg, dar mulţi, mulţi alţii nu au. Dintre cei care vor face frigul în case la iarnă, o mare parte sunt bun platnici, oameni cinstiţi care au crezut – acum peste 20 de ani – că Galaţiul va fi în continoare un loc okay pentru a întemeia o familie.

Oamenii ăia s-au ars în cel mai urât mod posibil.

Weekendul care vine iar o să fie paranghelie mare în Galaţi, pentru că e Sfânta Marie. Primăria nu are încă habar ce o să se întâmple, dar până joi probabil vom afla şi noi. Eu pariez pe aceeaşi paradă băşită cu două împingătoare şi treci bărci, posibil o cursă de canotci Ivan Paţaichin, nişte trupe de duzină la Parcul Viva şi nişte zeci de mii de lei într-un foc de artificii.

Foto de Bogdan Codrescu, VL

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 704 abonați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *