Reeditarea atentatelor de la 11 septembrie

By | septembrie 3, 2014
islam

Comemorarea victimelor diferitelor tragedii şi atentate este o bună oportunitate pentru presă, şi nu numai, să reînvie în mintea audienţei clipele de-atunci.

Îmi amintesc că pe 11 septembrie 2001, doar ce mă mutasem unde stau acum, la momentul producerii atentatului de la WTC eram în sufragerie cu bunică-miu, la televizor. Imaginile m-au marcat atât de tare încât am desenat în seara aia o imagine văzută la televizor – fără pic de talent, fireşte. Pe bunică-miu l-a impresionat atât de mult tragedia încât peste patru zile, chiar când a început şcoala, şi-a luat tălpăşiţa de pe lumea asta.

Acum, în 2014, cică sunt temeri că se va încerca iarăşi un astfel de atentat.

Interesant este de observat felul în care orice aspect care se leagă în oarecare măsură de ce s-a petrecut atunci, face vâlvă pe internet. Mediafax scria miercuri că sunt temeri privind un posibil atentat la 11 septembrie, pentru că au dispărut vreo 12 avioane de pasageri.

Mi se pare puţin probabil ca extremiştii islamişti să fie atât de idioţi încât să încerce ceva asemănător fix pe 11 septembrie, când se ştie că americanii (totul se rezumă la America?!) impun o securitate suplimentară peste tot. Ar fi cretin să loveşti pe cineva fix în momentul în care el asta aşteaptă, dar publicaţiile online fac mereu legătura cu aşa ceva.

Personal, am încetat să cred toate chestiile care apar pe net, preluate de pe AFP sau Reuters. Nu spun că sunt false, dar majoritatea, dacă aţi stat să analizaţi atent, sunt ştiri făcute din fel de fel de declaraţii, nicidecum bazate pe fapte. Fix cum fu situaţia din Ucraina, unde s-a vorbit de război în toată regula, invazii militare şi alte fapte groaznice. În realitate, Putin nu a declarat „dacă vreau, iau Kievul în două săptămâni”, drept dovadă, se pare că miercuri s-a încheiat un armistiţiu, după ce Putin şi Poroşenko au dat-o la pace, prin telefon.

Atentatele teroriste au devenit prea mainstream, iar extremiştii religioşi au internet acum. 2014, lucrurile s-au schimbat.

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 37 de abonați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *