Adevărul gol-goluț: Sunt trist pentru că nu-s director

By | martie 31, 2014

Ipotetic vorbind, firește.

Se făcea că eram director fără să știu mare lucru despre cum se face treabă în adevăratul sens al cuvântului. Se făcea că-mi era bine, aveam jipan cu benzină decontată prin firmă, pentru că – vorba aia – eram director. Se făcea că aveam și ceva-ceva angajați în subordine. Unii lepre, adevărate sugative inutile, alții care chiar mai munceau din când în când și stăteau peste program, uneori chiar și 12 ore.

Se făcea că tocmai de ăștia din urmă nu-mi păsa nici cât negru sub unghie. Se făcea că mi se puse pata pe ei și le dădeam mereu salariul ultimii. Se făcea că-mi plăcea să-mi și bat pula de ei lună de lună. „Au întârziat salariile, dar vă dau și avansul o dată cu lichidarea ca să vă reveniți și voi cu datoriile”, le ziceam eu, după care mă întorceam în scaunul meu de boss, mă scărpinam la oo și-mi ziceam „Ce proști, iar le-am tras-o”, după care dădeam o beșină cu miros de levănțică. Evident că apoi nu mă țineam de cuvânt și le întârziam lefurile cât mai mult posibil. Nu a zis nimeni vreodată că e ușor să fii director. Trebuie să iei decizii dificile în timp ce halești la cele mai fancy restaurante din oraș.

Bine, adevărul e că se făcea că fix din cauza leprelor nu aveam de unde să le dau banii idioților care munceau. Dar în același timp se făcea că îmi plăcea chestia asta și le mai ceream să mai reducă din posturi și să-și mai taie din leafă. „Trecem prin vremuri grele. Trebuie să facem economii pe unde putem”, le ziceam eu, după care îmi chemam secretara în birou și îi ofeream o mărire de salariu în schimbul unui blowjob chinuit. Nu știe ea multe, dar măcar încearcă. Are timp să învețe, nu-i problemă.

Se făcea că salariul meu era constant și mare. Eram bine-mersi, nu-mi lipsea nimic și nu-mi păsa de nimeni. Era bine tare să fiu director.

Pula lui Satan. În realitate, îmi imaginez că e bine tare să fii fie director, fie copil de bani gata, fie țîgan borât cu fetițe la produs. Orice, numai tânăr angajat nu. Așa se fut vise, așa se fut planuri. E destul să ajungi în momentul în care calculezi cu cei din casă câte zile mai ai la dispoziție să plătești factura la curent înainte să vină să o taie. Bine măcar că-s ateu și nu trebuie să cheltuiesc bani mulți de paște, că oricum nu aș fi avut de unde (mă rog, exagerez, „sărbătoresc” paștele așa… pentru că societate).

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 703 abonați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *