A 8-a zi. Jurnalul unui experiment greşit

By | septembrie 30, 2013

no windows
Totul a început acum 8 zile. Gealan România a propus câtorva oameni un experiment: să-şi acopere ferestrele şi să trăiască timp de 7 zile într-o casă oarbă. Primele zile au fost oarecum uşoare, dar nimeni nu se aştepta la ce a urmat în a 8-a zi. Având în vedere că şi Băzăvan se afla printre acei oameni şi că eu o citesc mereu, am decis să mă alătur lor, acoperind ferestrele garsonierei în care locuiesc.

Ziua 1

M-am trezit în urmă cu 20 de minute. E ora 9:12, mi-am gătit micul dejun repejor şi am făcut o cană mare de cafea în care am turnat puţin lapte. Având în vedere că voi petrece extraordinar de mult timp în faţa calculatorului, am decis să îmi fac siesta în bucătărie, la lumina palidă a neonului. Aici am decis să îmi documentez fiecare zi a experimentului. Îmi place ideea de-a petrece timp doar cu mine. Totuşi o am şi pe Cerasela alături, prietena mea păroasă cu opt picioare.
Ora 15:33 – Am făcut capătul newsfeed-ului Facebook şi Twitter. Nimic ieşit din comun. Vremea se pare că e rece şi doar pe alocuri se iveşte Soarele dintre nori.
Ora 16:00 – Am decis să închid singura mea conexiune cu lumea exterioară şi să pătrund în universul unei cărţi. M-am aprovizionat special pentru această perioadă cu două cărţi despre care lumea vorbeşte doar de bine, deşi prima pe care plănuiesc să o citesc este cam mică: M-am hotărât să devin prost de Martin Page, a doua compensând prin dimensiuni: The Barrytown trilogy de Roddy Doyle.
Ora 23:12 – Mai am doar 50 de pagini de citit din cartea lui Martin Page, dar am să amân finalul pe mâine. Nu mai dau drumul nici la calculator, am văzut destule pe ziua de astăzi. Voi încerca să dorm. Ciudat, am mâncat doar dimineaţă, dar nu îmi este foame. Chiar aveam nevoie să mă deconectez de toate chestiile care s-au adunat în ultima perioadă, chiar o să-mi prindă bine zilele astea de relax.

Ziua 2

Ora 01:47 – Nu reuşesc să dorm. Astăzi nu am văzut deloc cerul şi mintea-mi generează gânduri ciudate. Am impresia că totul se schimbă pe măsură ce eu nu particip. Am impresia că stau departe de lume în încercarea de-a mă autoinclude într-un experiment cu care nu ar trebui să mă asociez.
Ora 11:30 – M-am trezit ciudat. Mă doare capul îngrozitor şi mi-e teribil de foame. Mai am doar vreo 5 kilograme de cartofi şi un munte de conserve. Cred că pentru mic dejun voi servi o conservă de ton cu lămâie şi, evident, o cafea mare.
Ora 14:06 – Astăzi am decis să las reţelele de socializare şi să mă pun la curent cu ce s-a mai întâmplat prin lume. CNN, BBC, Huffington Post, Hotnews şi Mediafax, deschise în acelaşi timp.
Ora 14:40 – Am închis toate site-urile de ştiri căci tot ce fac este să-mi alimenteze paranoia că lumea se schimbă şi eu sunt izolat aici: atentate, crime, accidente, proteste, poluare şi ură. Mi-e dor de cer şi de Soare. Deschid Youtube şi dau play unui playlist cu Bob Marley făcut special pentru acest experiment. Încerc să mă relaxez şi să evadez spiritual într-un loc fain.

Ziua 3

Ora 02:47 – Mersi, Bob! Am adormit pe muzica ta şi m-am trezit în mijlocul nopţii. Acum încearcă să adormi la loc fără să te gândeşti la tâmpenii…
Ora 04:03 – Aprind veioza de pe noptieră, privesc în jur; nimic nou. Îmi simt faţa ciudat. Mă duc la baie, aprind lumina şi mă privesc în oglindă. Pielea mi-e palidă. Se pare că şi corpul meu simte lipsa Soarelui. Decid să fac o baie lungă.
Ora 07:30 – Mă trezesc înfrigurată. Am adormit în cadă. Liniştea e groaznică. De ce am considerat eu că e bine să locuiesc într-un bloc fără vecini şi cu ferestre care izolează complet zgomotele de-afară?! Mă şterg repede şi sar în pat, sub pătură.

Ziua 4

Cred că ar fi fost mult mai bine dacă nu eram singură în garsonieră. Cred că m-aş fi simţit mai bine şi mai în siguranţă. Tind să cred că nu a fost o idee bună şi probabil sufăr de o formă a sindromului omiterii (de-o exista aşa ceva): simt nevoia să fiu inclusă în activităţi importante şi vizibile. Ce e şi mai aiurea e că nimeni nu mă vede şi eu nu văd pe nimeni. Voi duce la bun sfârşit acest moft al meu, dar după ce se termină totul am nevoie de o schimbare.

Ziua 5

Ieri nu am făcut absolut nimic, nu am citit nicio ştire şi am evitat absolut toate informaţiile care să mă lege de realitate. În schimb, am terminat cartea lui Martin Page şi trebuie să mărturisesc că mă simt mult mai bine. Azi voi începe trilogia lui Roddy Doyle şi sper să dau peste un univers diferit de cel al lui Matin Page. Mi se pare foarte obositor să te consideri o excepţie, o formă superioară de viaţă în comparaţie cu oamenii, mai ales dacă nu ai prieteni care să te aducă cu picioarele pe Pământ. Tot ieri am decis să opresc absolut toate ceasurile din casă (mi-a fost imposibil să ascund ceasul de la calculator, aşa că pur şi simplu l-am modificat să arate 00:00; sper să pierd şirul orelor; de fapt, vreau să pierd şirul orelor) şi să încerc să percep altfel timpul.

Ziua 6

Am dormit dusă şi mă simt grozav neştiind ce oră este. Trilogia lui Doyle s-a dovedit a fi uimitoare şi am terminat-o într-un timp record. Problema e că azi e penultima zi şi nu mai am nimic de citit. Tot ieri am deconectat şi cablul de internet din calculator, după deviza “ori suntem vikingi ori nu mai suntem!”. Cred că după experimentul ăsta, primul lucru care-l fac este să-mi pun cele mai luminoase ferestre ever astfel încât să văd oricând cerul. E surprinzător cât de mult se simte lipsa unui lucru ce trece neobservat de cele mai multe ori, atunci când nu-l mai ai. Mi-e dor de cer şi de Soare.
Sper să nu îmi dau totul peste cap în încercarea mea de a pierde noţiunea timpului.

Ziua 7

Habar n-am cât am dormit, habar n-am ce oră e, nu ştiu cum să îmi dau seama dacă mai am de aşteptat până la finele experimentului sau nu… M-am trezit speriată căci am auzit o bubuitură pe casa scării. M-am dus încet la uşă ca să mă asigur că e încuiată şi am privit şi pe vizor: beznă. Nici nu mai ţin minte dacă în timpul zilei intra vreun pic de lumină naturală pe casa scării… Telefonul este ultima mea şansă, dar voi mai aştepta. Am promis să nu mă ating de el pe parcursul experimentului.
În timp ce mâncam s-a auzit iarăşi un zgomot pe casa scării. Probabil o să am şi eu ceva vecini de-acum încolo. Sper să fie oameni cumsecade.
Simt că e noapte, deşi ceasul de la calculator arată 11:34 dimineaţa. Sunt speriată. În urmă cu puţin timp bubuiturile de pe casa scării s-au înmulţit, ca şi cum ar fi foarte mulţi oameni care bat la uşi cu pumnii sau trântesc ceva. Sper să fie totul doar în mintea mea. Voi da drumul la muzică puţin mai tare ca să nu îi mai aud, dar mai întâi mi-aş reconecta internetul; cred că au cam trecut cele 7 zile şi deja am intrat în ziua a 8-a. Experienţa asta cred că mă va marca pe tot restul vieţii şi simt că acum sunt mai puternică.
Bun. Deci asta a fost. Acum să mă odihnesc puţin şi-apoi să fac loc luminii naturale să-mi intre în…

Postare pentru campania Cum ar arata si cum te-ai simti intr-o casa fara ferestre?

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 703 abonați

2 thoughts on “A 8-a zi. Jurnalul unui experiment greşit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *