7 miliarde de ipocriți

By | iulie 11, 2012

E doar 1 jumătate noaptea. La mine în dormitor căldura și soarele de iulie au făcut un cuptor cu microunde. Mi-ar fi plăcut să-l materializeze în bucătărie dar presupun că nu primim mereu ceea ce ne dorim.

Am ieșit cu laptopul în brațe în fața scării blocului, la răcoare. Mă tot mint că e grozav. Mă cam doare curu căci fesierii mei sunt oarecum inexistenți dar perfecți. Mă doare spatele că nu am de ce să mă sprijin și țânțarii au mare drag de mine, mai ales că sunt la bustul gol. Uite și-o șatră de câini ținându-se după o cățea în călduri. Bărbații…

Revenind, mă gândesc la faptul că, inevitabil, suntem cu toții niște ipocriți.

Viața înseamnă interacțiune cu alte persoane. Nimeni nu e perfect, oricât de mult ne-ar place să credem că există perfecțiunea aia și oricât de mult am vrea să o atingem. Suntem niște ciudați, noi ăștia cu ceva minte în cap cât și cei fără minte. Oricât de sincer te-ai lăuda că ești- de fapt și asta e o ipocrizie- nu ai cum să spui mereu lucrurilor pe nume.

Văzusem mai acum ceva timp filmul „The invention of lying” pe care vi-l recomand în caz că nu l-ați văzut. Scenariul prezentat acolo e înfiorător! O lume în care lumea nu poate să mintă și mereu te pleznește peste față cu adevărul e pur și simplu crudă.

Avem nevoie de ipocrizie on a daily basis pentru că altfel nu am avea chestia aia numită încredere în sine. Oglinda îți reflectă ceea ce vrei tu să îți reflecte în cele din urmă. Aș numit ipocrizia asta necesară ca fiind bun simț.

Pe de altă parte atunci când ceri o părere sinceră sau un răspuns sincer și primești tot o minciună și o ipocrizie ai cam avea tot dreptul să trimiți persoana respectivă la origini. Și mai trist de atât mi se pare atunci când îmbrățișăm negarea și suntem ipocriți față de propria persoană. Asta e ca o crimă.

Și acum, gândind nițel profund, așa, nu ați trecut prin momente în care vă era greu să descifrați dacă:
1. Vă e dragă persoana respectivă
2. Vă e dragă ideea de a fi într-o relație?
Poate aberez, poate nu dar tind să cred că singurul lucru ce ne face să acceptăm compromisuri, să trecem peste chestii constă în ideea de „cum ar fi” sau „ce-o să fie” sau „mai bine așa”.

Hmm, voi ce părere aveți?

Follow me

Adi

Galatean de 28 de ani, mutat in Cluj din 2016. Imi plac PPC-urile, filmele, jocurile video si bunul simt.
Follow me

Abonează-te la adibot.ro prin email

Dacă îţi plac articolele de pe acest blog, adaugă-ţi adresa de email mai jos. Scriu maxim două articole pe zi, deci nu te spamez :)

Alătură-te celor 37 de abonați

3 thoughts on “7 miliarde de ipocriți

  1. jamesdunnes

    ” Și mai trist de atât mi se pare atunci când îmbrățișăm negarea și suntem ipocriți față de propria persoană. Asta e ca o crimă. ”

    Foarte bine spus.

    De multe ori ma confrunt si eu cu aceleasi „probleme” interioare si ma intreb daca nu cumva sunt un mare ipocrit, desi am fost adeptul zicalei „verde-n fata”, m-am lovit si eu de momente cand mi-a fost mai aproape minciunea si mai placuta decat adevarul crud care niciodata nu e milos..

    Cat despre
    „Vă e dragă persoana respectivă”
    cred ca m-am gandit de sute de ori pana sa realizez cu adevarat daca imi este draga sau nu persoana respectiva, insa din acele sute de ori, cred ca mai mult de jumatate s-au dovedit a fi mai alegeri cel putin gresite…
    Iar „Vă e dragă ideea de a fi într-o relație”
    ideea intotdeauna mi-a fost draga insa de multe ori m-am ferit sa incep o relatie doar ca sa fie de forma, bine probabil aici este si vina mea, deoarece eu ma consider ca fiind un romantic incurabil care traieste intr-o lume in care pe romantismul a devenit detestat de majoritatea persoanelor de sex opus(sexul opus find feminin in cazul meu), tot ma intreb de unde si pana unde au devenit oamenii atat de insensibili si atat de reci si fara reactie la auzul cuvantului romantism, dar asta ca si o paranteza..
    Imi place sa zic ca pot sa am o relatie si ca pot sa mentin una, dar devine enervant sa nu gasesti fata pe care o cauti si dupa cateva esecuri mari de tot te gandesti „Chiar imi este draga ideea de a fi intr-o relatie?” si iti pui aceasta intrebare de cateva zeci de ori inainte de a te avanta intr-o alta relatie..si tot asa, pana cand probabil devii rece si insensibil, uite, cred ca mi-am raspuns si singur.

    Toate cele bune.

    Reply
    1. Adi

      Nu cred că există persoane reci și insensibile. Mereu la baza „insensibilității” stă bagajul din trecut sau lipsa provocării.

      E ca atunci când vrei să treci peste și îți zici „gata, am trecut peste!” si apare o ea și realizezi că „pu, la dracu! Tot fosta… !”. Mula mea, e nasol să cari un geamantan cu chestii din trecut după tine. Numazic…

      Și nu cred că romantismul ar fi problema ci lipsa tupeului. ^_^

      O să fie bine, în cele din urmă! Lumea vorbește despre locuri cu verdeață, răcoare, liniște și 100 de Emma Stone vopsite roșu la păr. Sună tentant!

      Reply
      1. jamesdunnes

        Da, da, si niste Simone Simons pentru mine, doar atat sa-mi ajunga 50 de ani, libertate, natura, racoare si liniste, idealuri zici? unde mai exact? Suna foarte tentant.

        Si da,e bine sa ai tupeu, chiar foarte in unele cazuri, dar trebuie sa stii sa-l dozezi corect, sa nu se confunde cu prostia sau nesimtirea in unele cazuri, dar cand cari un geamantan plin de amintiri…”Avea parca si ea o bluza din aia, nu-mi placea, si nici acum nu-mi place”, de multe ori nu-ti mai arde sa folosesti sa risti sa adaugi inca douj’ de kilograme, cand poti incet incet sa dai jos, sa arunci din haine..

        Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *